Restricții
Restricțiile programate pentru efectuarea unor lucrări de reparații planificate sau pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare, modernizare sau extindere a sistemului de alimentare cu apă potabilă se anunță în presa locală scrisă și în mediul online. De asemenea, aceste restricții planificate sunt postate pe site-ul societății noastre, www.asvj.ro.
În situația producerii unor defecțiuni accidentale, care nu pot fi previzionate în timp și nu pot fi previzionate nici implicațiile acestora, este firesc ca acestea să fie anunțate populației numai după producerea lor. Mijloacele de comunicare în masă din presa scrisă și audiovizuală pot publica anunțurile noastre de interes public, doar în situația în care solicităm acest lucru cu cel puțin 24 de ore înainte, printr-o adresă scrisă. Ca urmare, restricțiile care se efectuează în urma unor avarii sunt anunțate numai prin postare pe site-ul societății noastre www.asvj.ro.
Legătura telefonică cu Dispeceratul Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani se poate realiza prin rețeaua Romtelecom formând numărul 0254.541.861, rețeaua Vodafone formând numărul 0354.108.203 sau prin telefonie mobilă formând numerele 0766.068,152. Menționăm că, formând oricare din cele trei numere, sunteți prevenit printr-un mesaj că toate convorbirile sunt înregistrate, în vederea gestionării eficiente a reclamațiilor la nivelul societății și pentru îmbunătățirea serviciilor prestate de societatea noastră. Pentru a continua apelul telefonic este necesar să apăsați tasta 1, după care va răspunde inginerul de sistem de la Dispecerat și va prelua sesizarea Dumneavoastră.
14-12-2021
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 12:00 |
Zona: |
Strazile:Catanesti,Costeni,Danutoni,DN 66A,Intersectie DN 66 cu DN 66A. |
Detalii: |
Executare bransament hidrant SC Clasima. |
16-12-2021
Aninoasa
Intre orele: |
13:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Victoria, Jiului, Negoiul, Minerilor, Caraiman, 30 Decembrie |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Victoria |
30-12-2021
Aninoasa
Intre orele: |
17:45 - 23:59 |
Zona: |
str.Libertatii, Valeni, Vulculesti, Centru 1, Centru 2, Bujorului, Banciloni, Costeni, DN 66A, Catanesti, Martinesti |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Vulculesti,nr.184 |
11-01-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile: Bujorului, Costeni, Banciloni, Centru II. |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Centru II. |
18-01-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii, Republicii, Simion Barnutiu, Sadoveanu, Bucuresti, Horia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Libertatii, bloc G |
02-02-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:30 - 12:30 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Republicii,Simion Barnutiu,Horea,Mihail Sadoveanu,Gheorghe Lazar. |
Detalii: |
Eliminare pierdre in regim de AVARIE,str.Libertatii,bl.105. |
10-03-2022
Aninoasa
Intre orele: |
11:15 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Costeni, Martinesti, Danutoni, DN 66, DN 66A |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Catanesti, nr. 1A. |
15-03-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Libertatii,Republicii,S.Barnutiu,M.Sadoveanu,Bucuresti,Gh.Lazar,Cimitir |
Detalii: |
Refacere bransament pe str.Libertatii bl.I |
12-04-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:30 - 15:00 |
Zona: |
str. Gheorghe Doja, Progres |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Gheorghe Doja |
15-04-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:20 - 11:20 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Danutoni, Livezeni, DN66A, Costeni- partial |
Detalii: |
Depistare pierdere str. Catanesti |
29-04-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:30 - 16:00 |
Zona: |
Iscroni-Livezeni,str.Libertatii,Bujorului,Vulculesti,Jiului,Costeni,Danutoni,Livezeni,Banciloni,Catanesti,DN 66,Valeni,Centru I,CentruII,Martinesti. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Vulculesti. |
13-05-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:15 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Valeni,Jiului,Centrul 1,Centrul 2,Vulculesti,Banciloni,Bujorului,Danutoni,Catanesti,Costeni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Centru 1. |
15-05-2022
Aninoasa
Intre orele: |
15:00 - 19:00 |
Zona: |
Eliminare pierdere, strazile:Libertatii,M.Viteazu, Ghe.Doja, Progres, Uzinei, Horea, M.Sadoveanu, M.Eminescu, Simion Barnutiu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere,str.Libertatii, nr.113 |
18-05-2022
Aninoasa
Intre orele: |
17:30 - 23:00 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Danutoni, Livezeni, Costeni-partial, DN 66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Catanesti nr.30 |
23-05-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:10 - 17:00 |
Zona: |
Strazile: DN66, Catanesti, Danutoni, Martinestin DN66A -partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada DN66, zona Casa de Vis. |
26-05-2022
Aninoasa
Intre orele: |
11:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Catanesti,Danutoni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Catanesti,nr.14. |
27-05-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:40 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Danutoni, Livezeni, Costeni-partial, DN 66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Catanesti nr.32. |
01-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
11:30 - 16:30 |
Zona: |
str. Bujorului,Costeni-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str. Bujorului, bl.C2. |
06-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile: Bujorului, Costeni - partial, Banciloni - partial. |
Detalii: |
Cuplare la retea noua str. Bujorului |
15-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Martinesti |
Detalii: |
Cuplare retea noua Municipiul Vulcan, la aductiune Firul 1 Valea de Pesti-Petrosani |
Aninoasa
Intre orele: |
16:20 - 21:30 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Martinesti, Danutoni, DN-66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Catanesti. |
16-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
12:45 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Danutoni, DN 66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Catanesti |
17-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 13:00 |
Zona: |
Str.Bujorului, Costeni-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Bujorului,bl.B. |
22-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Republicii,Cimitir,M.Sadoveanu,M.Eminescu,Ghe.Lazar,Simion Barnutiu,Horea. |
Detalii: |
Executare contorizare scara bloc,str.Libertatii,bl.103,sc.2. |
23-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Bujorului si Costeni-partial |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta,contorizari. |
27-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Bujorului, Costeni, Banciloni - partial. |
Detalii: |
Cuplare scari de bloc la retelele noi de apa. |
30-06-2022
Aninoasa
Intre orele: |
14:30 - 17:30 |
Zona: |
Strazile:Bujorului,Costeni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Bujorului,bl.B |
05-07-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Bujorului,Costeni partial,Banciloni partial. |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta. |
11-07-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Str.Banciloni. |
Detalii: |
Cuplare retele noi,la retele existente. |
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 12:00 |
Zona: |
Strazile:Catanesti,Danutoni,Livezeni,DN66A,Costeni partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Cătanesti,FN. |
Aninoasa
Intre orele: |
16:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Republicii,Uzinei,Bucuresti,Ghe.Doja,Progres,Mihai eminescu,Simion Barnutiu,Mihail Sadoveanu,Horea. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Libertatii,zona Primarie. |
14-07-2022
Aninoasa
Intre orele: |
12:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Jiului, Catanesti, Martinesti, Danutoni, DN 66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Jiului nr.105 A |
18-07-2022
Aninoasa
Intre orele: |
06:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Centru 2, Costeni-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str Costeni. |
20-07-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:40 - 13:40 |
Zona: |
strazile:Gheorghe Doja, Progres, Libertatii-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Progres, nr.2/2. |
21-07-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Costeni-partial, Bujorului, Banciloni-partial. |
Detalii: |
Cuplare scari bloc la reteaua noua. |
05-08-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Banciloni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE. |
09-08-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Bănciloni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,hidrant, str.Bănciloni. |
10-08-2022
Aninoasa
Intre orele: |
15:10 - 19:10 |
Zona: |
str.Banciloni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Centru II |
16-08-2022
Aninoasa
Intre orele: |
12:20 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: Bujorului, Costeni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Costeni, bloc A. |
19-08-2022
Aninoasa
Intre orele: |
13:30 - 16:30 |
Zona: |
Strada Banciloni |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Banciloni |
13-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
11:10 - 14:10 |
Zona: |
Str.Gh.Doja,Progres |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Gh.Doja bl.9 |
14-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:40 - 12:40 |
Zona: |
Gheorghe Doja, Progresului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Progresului, nr.9. |
19-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Ghe.Doja,Progres,Uzinei,Republicii,Simion Barnutiu,M.Sadoveanu,Bucuresti,Ghe.Lazar. |
Detalii: |
Montare vana regulatoare pe reteaua de distributie,rezervor 2x200 mc. |
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Ghe.Doja,Progres, Uzinei, Republicii, Simion Barnutiu, M.Sadoveanu, Bucuresti, Ghe.Lazar |
Detalii: |
Restrictia programata din zona dumneavoastra se prelungeste pana la ora 19:00. |
21-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Str. Catanesti, str. Danutoni, DN 66, |
Detalii: |
Montare debitmetru str. Catanesti |
22-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii-partial, Valeni, Vulculesti, Jiului, Centru I, Centru II, Bujorului, Banciloni, Costeni, Catanesti, Danutoni, DN 66A. |
Detalii: |
Cuplari retele noi la retele existente |
23-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:30 - 22:30 |
Zona: |
Strazile:Libertatii, Republicii, Uzinei, Gh.Doja, Simion Barnutiu, Horea, Progresului, Bucuresti, M.Sadoveanu, Gh.Lazar |
Detalii: |
Eliminare pierdere in Aninoasa. |
Aninoasa
Intre orele: |
22:30 - 23:59 |
Zona: |
Strazile:Libertatii, Republicii, Uzinei, Gh.Doja, Simion Barnutiu, Horea, Progresului, Bucuresti, M.Sadoveanu, Gh.Lazar |
Detalii: |
Eliminare pierdere in Aninoasa. |
24-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
00:00 - 08:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii, Republicii, Uzinei, Gh.Doja, Simion Barnutiu, Horea, Progresului, Bucuresti, M.Sadoveanu, Gh.Lazar. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in Aninoasa. |
Aninoasa
Intre orele: |
11:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii, Republicii, Uzinei, Gh.Doja, Simion Barnutiu, Horea, Progresului, Bucuresti, M.Sadoveanu, Gh.Lazar |
Detalii: |
Montare vana de linie pe conducta de distributie. |
Aninoasa
Intre orele: |
16:00 - 17:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii, Republicii, Uzinei, Gh.Doja, Simion Barnutiu, Horea, Progresului, Bucuresti, M.Sadoveanu, Gh.Lazar |
Detalii: |
Montare vana de linie pe conducta de distributie. |
27-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Catanesti,Danutoni,DN 66A. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Catanesti. |
Aninoasa
Intre orele: |
14:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Catanesti, Danutoni, DN 66A |
Detalii: |
Restrictia programata din zona dumneavoastra se prelungeste pana la ora 18:00. |
28-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii - partial, , Simion Barnutiu, Mihail Sadoveanu, Horea, Bucuresti |
Detalii: |
Remediere spartura str. Libertatii, Colonia 29 |
29-09-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Str. Catanesti, str. Danutoni, DV 66A. |
Detalii: |
Montare senzor clor, Statia de Epurare Danutoni |
05-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Ghe.Doja,Progres,Uzinei,Simion Barnutiu,Republicii,Horea,Mihail Sadoveanu,Bucuresti,Ghe.Lazar. |
Detalii: |
Montare echipamente contract SCADA. |
06-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Uzinei,Libertatii,Ghe.Doja,Progres,Republicii,Simion Barnutiu,Horea,Cimitir,M.Sadoveanu,Bucuresti,Ghe.Lazar. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,rez.2x200 Aninoasa. |
08-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 18:15 |
Zona: |
STR.Centru II |
Detalii: |
Restrictia din zona dumneavoastra se prelungeste pana la ora 18:15. |
Aninoasa
Intre orele: |
12:15 - 16:15 |
Zona: |
STR.Centru II |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Centru II |
10-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
10:45 - 12:45 |
Zona: |
Str.Catanesti,Livezeni,Danutoni, Costeni-partial,DN66A |
Detalii: |
Detectie pierdere str.Catanesti nr.10A,19A |
12-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
12:30 - 16:30 |
Zona: |
Strazile:Catanesti, Danutoni, Livezeni, Costeni-partial, DN 66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Catanesti nr.19A |
Aninoasa
Intre orele: |
15:30 - 23:59 |
Zona: |
Str.Martinesti |
Detalii: |
Eliminare pierdere, F1 magistrala. |
13-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
00:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Martinesti |
Detalii: |
Eliminare pierdere, F1 magistrala |
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Valeni, Libertatii-partial, Jiului,Vulculesti,Centru I, Centru II,Bujorului,Banciloni,Costeni-Catanesti,DN66A,Danutoni. |
Detalii: |
Montare vana automata, Rezervor 1x800 mc. |
18-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
12:00 - 13:00 |
Zona: |
Str.Catanesti,DN66A,Danutoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Catanesti,langa podul de peste Jiu |
31-10-2022
Aninoasa
Intre orele: |
11:30 - 23:00 |
Zona: |
Strazile: Centru II, Bujorului, Costeni, Banciloni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Centru II. |
03-11-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile: Bujorului, Banciloni, Costeni, Centru II. |
Detalii: |
Montare debitmetru, str. Centru II. |
Aninoasa
Intre orele: |
20:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Bujorului,Banciloni,Costeni,Centru II |
Detalii: |
Se prelungeste restrictia programata din zona dumneavoastra, pana la ora 22:00-Montare debitmetru,str.Centru II. |
11-11-2022
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 11:00 |
Zona: |
Strazile:Jiului, Catanesti, Danutoni, Livezeni, DN66A, Costeni |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Jiului, nr.105 |
15-11-2022
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii, 1 Mai, Ghe. Doja, Progres, Republicii, Cimitir, Simion Barnutiu, Horea, Bucuresti, Sadoveanu, Ghe. Lazar, Eminescu. |
Detalii: |
Montare echipamente contract SCADA. |
12-01-2023
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 11:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii, Horea, Simion Barnutiu, M.Sadoveanu, Bucuresti, Ghe.Lazar. |
Detalii: |
Lucrazi in zona. |
14-01-2023
Aninoasa
Intre orele: |
23:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile:Cimitir,Republicii,Horea,Simion Barnutiu,Bucuresti,Mihail Sadoveanu,Gheorghe Lazar,Libertatii,nr.17,19,21,23,25,27,29. |
Detalii: |
Defectiune rezervoare 2x200 m3. |
15-01-2023
Aninoasa
Intre orele: |
00:00 - 05:00 |
Zona: |
Strazile:Cimitir,Republicii,Horea,Simion Barnutiu,Bucuresti,Mihail Sadoveanu,Gheorghe Lazar,Libertatii,nr.17,19,21,23,25,27,29. |
Detalii: |
Defectiune rezervoare 2x200 m3. |
17-01-2023
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii-partial, Cimitir, Horea, Sadoveanu, Bucuresti, Simion Barnutiu, Ghe.Lazar. |
Detalii: |
Montare vana pe conducta de distributie apa. |
09-02-2023
Aninoasa
Intre orele: |
10:15 - 18:00 |
Zona: |
str. Libertatii-partial,Republicii,Cimitir,Horea S. Barnutiu,Sadoveanu G. Lazar,Bucuresti. |
Detalii: |
Eliminare pierdere. |
08-03-2023
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
str. Catanesti, Martinesti, DN66A, intersectie DN66 cu DN66A, Danutoni |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Catanesti, retea distributie zona Biserica. |
15-03-2023
Aninoasa
Intre orele: |
13:00 - 15:00 |
Zona: |
str. Catanesti, DN 66,Danutoni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Catanesti, nr.38. |
05-04-2023
Aninoasa
Intre orele: |
12:10 - 15:00 |
Zona: |
Str.Libertatii-partial,Republicii,Cimitir,S.Barnutiu,Horea,Gh.Lazar,M.Sadoveanu,M.Eminescu,Bucuresti,Izvor |
Detalii: |
Blindare si anulare retea veche |
20-04-2023
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
Strada Banciloni |
Detalii: |
Dezafectare retea veche alimentare cu apa, str.Banciloni. |
15-06-2023
Aninoasa
Intre orele: |
12:20 - 20:00 |
Zona: |
str. Catanesti,Danutoni,Livezeni,Costeni-partial,Martinesti-partial,DN 66A |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Catanesti. |
24-07-2023
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile: Costeni-partial, Danutoni-partial, DN 66A. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Catanesti |
22-08-2023
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
str. Centru II, Banciloni, Bujorului, Costeni. |
Detalii: |
Cuplare retea noua, la reteaua magistrala noua. |
25-08-2023
Aninoasa
Intre orele: |
07:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile:Bujorului, Centru II, Banciloni, Costeni |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Centru II |
30-08-2023
Aninoasa
Intre orele: |
11:15 - 13:15 |
Zona: |
Strazile; Libertatii - partial, Simion Barnutiu, Horia, M.Sadoveanu, Bucuresti |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Libertatii, nr.50 |
03-09-2023
Aninoasa
Intre orele: |
03:15 - 12:00 |
Zona: |
Str.DN66A,Costeni-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdrere hidrant,str.DN66A |
13-09-2023
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Bujorului, Costeni, Banciloni |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta, str. Centru II |
18-09-2023
Aninoasa
Intre orele: |
08:00 - 19:00 |
Zona: |
Strada Martinesti. |
Detalii: |
Executare reparatii retea aductiune Magistrala, F1. |
20-09-2023
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 12:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii, Republicii, Horea, Simion Barnutiu, Mihail Sadoveanu, Mihai Eminescu, Gheorghe Lazar, Cimitir. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Libertatii bl.L |
21-09-2023
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile: Martinesti, Centru II-partial, Banciloni-partial |
Detalii: |
Cuplare retea noua magistrala, la reteaua magistrala existenta F1 |
03-10-2023
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile; Libertatii, Republicii, Progresului, Ghe. Doja, Uzinei, Simion Barnutiu, M. Sadoveanu, M.Eminescu, Ghe. Lazar, Horia, Cimitirului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Libertatii, nr.106 |
01-11-2023
Aninoasa
Intre orele: |
22:00 - 23:59 |
Zona: |
Strada Martinesti |
Detalii: |
Anulare retea veche magistrala si trecere pe reteaua magistrala noua;
Trecere bransamente de pe reteaua veche, pe reteaua noua. |
02-11-2023
Aninoasa
Intre orele: |
00:00 - 15:00 |
Zona: |
Strada Martinesti |
Detalii: |
Anulare retea veche magistrala si trecere pe reteaua magistrala noua;
Trecere bransamente de pe reteaua veche, pe reteaua noua. |
03-11-2023
Aninoasa
Intre orele: |
12:00 - 20:00 |
Zona: |
Str.Martinesti,Catanesti,Costeni,Danutoni,DN 66A |
Detalii: |
Lucrari pentru inlocuire retea magistrala F1 |
09-11-2023
Aninoasa
Intre orele: |
14:00 - 21:00 |
Zona: |
Oras Aninoasa |
Detalii: |
Cuplare retea F Ø 400 in retea OL Ø 600,zona Profi Vulcan |
13-11-2023
Aninoasa
Intre orele: |
10:30 - 15:00 |
Zona: |
Catanesti, Danutoni, DN 66A,Costeni, Intersectie Livezeni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere Pod Jiu Iscroni. |
17-11-2023
Aninoasa
Intre orele: |
01:00 - 08:00 |
Zona: |
Strazile: Libertatii, Uzinei, Ghe. Doja, Republicii, Progresului, Simion Barnutiu, Izvor, Cimitir, Horia, M. Sadoveanu, Bucuresti, Ghe. Lazar |
Detalii: |
Lucrari aductiune |
03-01-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Str. Libertatii partial,Republicii,Simion B,Cimitir,Izvor,Mihai Sadoveanu,Mihai Eminescu,Ghe. Lazar. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Libertatii nr.46 |
20-02-2024
Aninoasa
Intre orele: |
11:15 - 13:00 |
Zona: |
Strada Bujorului, str. Costeni - partial. |
Detalii: |
Montare senzori de presiune. |
28-02-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:15 - 12:15 |
Zona: |
Str.:Bujorului,Costeni,Catanesti,Danutoni,Livezeni,DN66A |
Detalii: |
Montare robineti senzori presiune |
10-04-2024
Aninoasa
Intre orele: |
11:40 - 14:40 |
Zona: |
Strazile: Catanesti, Danutoni, Costeni, DN66A |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Catanesti, nr.3B |
19-04-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Costeni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str Centru I, nr.76 |
21-05-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:30 - 12:30 |
Zona: |
Strada Vulculesti |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Vulculesti. |
23-05-2024
Aninoasa
Intre orele: |
10:20 - 13:20 |
Zona: |
str. Centru 1 |
Detalii: |
Remediere spartura gara Iscroni |
27-05-2024
Aninoasa
Intre orele: |
12:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Catanesti, Sc.Gen.Iscroni, Costeni, DN66A, Danutoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Catanesti |
12-06-2024
Aninoasa
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Republicii,Horea,Simion Barnutiu,Mihail Sadoveanu,Mihai Eminescu,Bucuresti,Ghe.Lazar. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Libertatii,nr.36. |
13-06-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile;Libertatii, Republicii,Horea, Simion Barnitiu, M.Sadoveanu,M.Eminescu, Bucuresti, Ghe. Lazar |
Detalii: |
Spartura colonie Libertatii 36 |
16-07-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:40 - 12:30 |
Zona: |
Strazile: Libertatii, Republicii, Simion Barnutiu, Horea, M.Sadoveanu,M.Eminescu, Bucuresti. |
Detalii: |
Eliminare pierdere Str.Bucuresti nr.5 |
Aninoasa
Intre orele: |
12:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Libertatii, Republicii, Simion Barnutiu, M. Sadoveanu, M. Eminescu, Horea , Bucuresti. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Bucuresti nr.5 |
19-08-2024
Aninoasa
Intre orele: |
10:45 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Cimitir,Mihail Sadoveanu,Horea,Bucuresti,Simion Barnutiu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Mihail Sadoveanu. |
23-08-2024
Aninoasa
Intre orele: |
13:45 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Libertatii,Ghe.Doja,Progres,Simion Barnutiu,Republicii,1Mai,Izvor,Horea,M.Sadoveanu,Republicii,Cimitir. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Libertatii,nr.115. |
09-10-2024
Aninoasa
Intre orele: |
08:30 - 20:00 |
Zona: |
str.Martinesti |
Detalii: |
Anulare aductiune veche OL Ø 600 - Valea Ungurului Vulcan |
03-12-2024
Aninoasa
Intre orele: |
10:30 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Costeni,Bujorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Bujorului,bl.E. |
11-12-2024
Aninoasa
Intre orele: |
11:00 - 13:00 |
Zona: |
Str.Centrul II,Bujorului,Costeni-partial |
Detalii: |
Identificare spartura str.Centrul II |
27-12-2024
Aninoasa
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Bujorului, strada Costeni |
Detalii: |
Avarie distributie str. Bujorului, bloc B |
14-12-2021
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia,strazile:Al.Castanilor,Al.Gorunului,Al.Liliacului,Al.Narciselor,Al.Plopilor,Apaduct,Ardeal,Bucura,Calea Braii,Carbunelui,Cernei,Grivitei,Gheorghe Sincai,I.L.Caragiale,Lucaci Tiberiu,Marasesti,Sadoveanu,Padurarilor,parangului,Pomilor,Plevnei, |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta,str.Tudor Vladimirescu,bl.29. |
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 19:00 |
Zona: |
Cartier Braia,strazile:Al.Castanilor,Al.Gorunului,Al.Liliacului,Al.Narciselor,Al.Plopilor,Apaduct,Ardeal,Bucura,Calea Braii,Carbunelui,Cernei,Grivitei,Gheorghe Sincai,I.L.Caragiale,Lucaci Tiberiu,Marasesti,Sadoveanu,Padurarilor,Parangului,Pomilor,Plevnei. |
Detalii: |
Eliminare pierdere Str. Spiru Haret,bl.9. |
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 19:00 |
Zona: |
Cartier Braia cu strazile:Spiru Haret, Straja, Tudor Vladimirescu, Vascozei, Vitos Gavrila. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Spiru Haret, bl.9 |
20-12-2021
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
str.I.L.Caragiale, Frumoasa, M.Sadoveanu, Minerilor, Pompierilor-partial |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta, str.I.L.Caragiale. |
04-01-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni cu strazile: ALEEA ARINILOR, ALEEA CRINILOR, ALEEA ORHIDEELOR, ALEEA TRANDAFIRILOR, BARBATENI, B-DUL PACII, POLICLINICII, ZORILOR |
Detalii: |
Remediere pierdere hidrant, b-dul Pacii, bl.8. |
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Stefan, str.Fagului, Doinei |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa potabila, str.Fagului |
06-01-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni partial,strazile:Al.Trandafirilor,Barbateni partial,B_dul.Pacii,Zorilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Barbateni,bl.17. |
Lupeni
Intre orele: |
12:15 - 19:00 |
Zona: |
Cartier Barbateni partial,strazile:Al.Trandafirilor,Barbateni,B-dul Pacii,Zorilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.B-dul Pacii. |
11-01-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
str. Jiului, Victoria, Minerilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Jiului-Mina Sud. |
12-01-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Parangului, Gheorghe Sincai, Stadionului, Carbunelui. |
Detalii: |
Reconfigurare retea apa, str.Gheorghe Sincai, bl.200, sc.3. |
27-01-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile:Victoria,Carolina,30Decembrie,Negoiu,Jiului,DN66-Societatile Comerciale zona Lascar Service. |
Detalii: |
Reparare golitor si montare vana pe reteaua magistrala F1. |
31-01-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Barbateni cu Strazile: ALEEA ARINILOR, ALEEA CRINILOR, ALEEA ORHIDEELOR, ALEEA TRANDAFIRILOR, BARBATENI, B-DUL PACII, POLICLINICII, ZORILOR |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Barbateni, bl.26. |
13-02-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 12:00 |
Zona: |
Strazile:Jiului,Victoria. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Jiului. |
14-02-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:45 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Jiului, Negoiul, Victoria, 30 Decembrie, Minerilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiului |
15-02-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 18:00 |
Zona: |
Str. Mierleasa, cartier Barbateni, cartier Viitorului |
Detalii: |
Remediere pierdere pe retea de aductiune Magistrala F1 |
17-02-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:B-dul Pacii partial,Barbateni partial,Policlinicii,Al.Orhideelor,Al.Crinilor,Zorilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE, str.Pacii,bl.32. |
23-02-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Barbateni- partial, B-dul. Pacii.-partial, Al. Crinilor |
Detalii: |
Remediere pierdere , Barbateni - zona Moara |
24-02-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Viitorului, 9Mai, Al.Castanilor, Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Viitorului, bl.C1 |
01-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Crinilor, Orhideelor, Arinilor, Policlinicii, Barbateni-partial, d-dul Pacii-partial |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.Barbateni, bl.26B,SC 2 |
04-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
07:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tudor Vladimirescu, bloc E1, |
07-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 17:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.T.Vladimirescu |
14-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Straja-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Straja,nr.15 |
18-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 17:00 |
Zona: |
Cartierul Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Aleea Liliacului, bloc 10 |
28-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare retele noi la retele existente. |
29-03-2022
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 18:30 |
Zona: |
Strazile:Barbateni, Aleea Crinilor, B-dul Pacii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere zona Gara Barbateni. |
04-04-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
Aleea Orhideelor, Aleea Crinilor, str. Barbateni-partial, B-dul Pacii-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Barbateni,bl.30 |
06-04-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta |
13-04-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.:Bld.Pacii-partial,Aleea Trandafirilor-partial,Barbateni,Zorilor |
Detalii: |
Eliminare pierdre la bl.2,str.Bld. Pacii |
14-04-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa str.Viitorului,bl.K2B |
27-04-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta |
28-04-2022
Lupeni
Intre orele: |
07:30 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Pomilor, Straja-partial, Tineretului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere st. Braia |
04-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
13:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Al. Liliacului bl.8 |
05-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:45 - 15:30 |
Zona: |
Cartierul Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere la pt12. |
07-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.Parangului,Carbunelui,Tudor Vladimirescu,Gh.Sincai,Stadionului |
Detalii: |
Remediere spartura str.Parangului bl.D5,sc.1 |
09-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia si Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Reparat vana Rezervoare 2x2000 mc. |
10-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
07:30 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Tudor Vladimirescu bl.74 |
12-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: I. L. Caragiale,Frumoasa, Mihail Sadoveanu, Revolutiei, Eroilor, Tudor Vladimirescu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Tudor Vladimirescu, zona gara. |
13-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Viitorului,Bl.F1. |
16-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Zorilor,Trandafirilor,Barbateni-partial,B-dul Pacii-partial. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Barbateni,bl.22. |
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Spiru Haret bl.78 |
17-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Viitorului, bloc C3, scara 1 |
30-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Al. Trandafirilor, Barbateni-partial, B-dul Pacii-partial. |
Detalii: |
Remediere pierdere, Al. Trandafirilor, bl.9 sc.3. |
31-05-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Remediere pierdere hidrant,str.Viitorului,bl.A5. |
06-06-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada : Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Tineretului nr. 16A |
07-06-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta. |
08-06-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Barbateni,bl.23. |
Lupeni
Intre orele: |
13:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: AVRAM IANCU, REVOLUTIEI, NICUSOR GOCIU, BISERICII, CERBULUI, CODRULUI, RETEZAT, VIITORULUI. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. NICUSOR GOCIU,nr.12. |
16-06-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Aleea Narciselor, bl.10, sc.2 |
30-06-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Cuplare retea noua de apa, la reteaua existenta. |
02-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Ghe. Sincai, Parangului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Ghe. Sincai, bl.200 |
06-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare blocuri la reteaua noua, str. Gorunului si str. Plopilor |
11-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Pomilor,Straja partial. |
Detalii: |
Spalare,dezinfectie rezervor. |
14-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Teiului nr.6 |
19-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului cu strazile:9Mai, Tineretului, Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Viitorului,bl.L3. |
21-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Cuplare la reteaua noua blocuri, str.Tudor Vladimirescu si Aleea Plopilor. |
25-07-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Remediere pierdere in caminul de vane Eroilor |
03-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
21:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile: Vitos Gavrila, Mihail Sadoveanu, Frumoasa, Minerilor, Ion Luca Caragiale |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Vitos Gavrila |
08-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
04:30 - 20:00 |
Zona: |
Str.Mierleasa |
Detalii: |
Avarie magistrala |
17-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Jiului,Victoria,Caraiman. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Victoria. |
18-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Tineretului,Aleea Castanilor,9Mai,Viitorului,Grup Scolar |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului bl.B11 sc.3 |
22-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului bl.D2 |
25-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Jiului,Caraiman,Victoria,Minerului-case |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Jiului. |
31-08-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Jiului, Caraiman, Victoria, Minerilor, 30 Decembrie. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE, str.Caraiman, nr.5. |
07-09-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Zănoaga,9Mai,Tineretului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Zănoaga. |
09-09-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:40 - 18:00 |
Zona: |
Colonia Stefan,Cartier Colonie:str.Avram Iancu,Bisericii,Cerbului,Codrului,Nicusor Gociu,Retezat,Revolutiei,Vulturului si str.T.Vladimirescu,Sadoveanu,Caragiale,Frumoasa,Minerilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tudor Vladimirescu,zona spitalului,langa statuia minerilor |
Lupeni
Intre orele: |
14:35 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tudor Vladimirescu,zona spitalului,langa statuia minerilor
|
Lupeni
Intre orele: |
18:00 - 21:00 |
Zona: |
Colonia Stefan,Cartier Braia,Cartier Colonie:str.Avram Iancu,Bisericii,Cerbului,Codrului,Nicusor Gociu,Retezat,Revolutiei,Vulturului si str.T.Vladimirescu,Sadoveanu,Caragiale,Frumoasa,Minerilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tudor Vladimirescu,zona spitalului,langa statuia minerilor |
15-09-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.Viitorului, bl.L1 |
19-09-2022
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 17:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Viitorului |
27-09-2022
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartie Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Al.Liliacului, nr.10. |
07-10-2022
Lupeni
Intre orele: |
13:30 - 16:30 |
Zona: |
str. 9 Mai, Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere distributie rezervoare Braia. |
19-10-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Tudor Vladimirescu ,bl.37,sc.4 |
20-10-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Barbateni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere,B-dul Pacii-Zona Gaterului. |
26-10-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Montare debitmetru str. Eroilor |
28-10-2022
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Montare debitmetru, Parc C.A.P.,Bulevardul Pacii. |
09-11-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta. |
17-11-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 12:00 |
Zona: |
strazile:Tineretului,Zanoaga,9 Mai. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului. |
22-11-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada Tudor Vladimirescu,bl.21,bl.29,bl.37,bl.35. |
Detalii: |
Cuplare retea veche la reteaua existenta. |
23-11-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Parangului, Gheorghe Sincai, Carbunelui, Stadionului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Parangului bl. E6A |
05-12-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:10 - 15:30 |
Zona: |
str.Tineretului,9 Mai |
Detalii: |
Anulare retea veche,cuplare la reteaua noua. |
08-12-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Stadionului. |
Detalii: |
Montare debitmetru. |
12-12-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.9 Mai, nr.22 |
14-12-2022
Lupeni
Intre orele: |
10:40 - 15:30 |
Zona: |
strazile: 9 Mai, Aleea Castanilor, Tineretului, Grup Scolar, Viitorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Tineretului.bl.B11 |
15-12-2022
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Montare debitmetru, str. Tudor Vladimirescu-zona bl.74 |
28-12-2022
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Eliminare pierdere, SC.Nr.1 |
Detalii: |
Strazile:I.L.Caragiale, M.Sadoveanu, Frumoasei, Minerilor, Sc.Nr.1 |
06-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de avarie,str.Viitorului,bl.D11. |
09-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Barbateni, bl.17 |
13-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Stefan si str.6 August,M.Sadoveanu,Frumoasa,I.L.Caragiale,Minerilor,Vitos Gavrila |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.6 August |
18-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Barbateni |
Detalii: |
Inlocuire robinet general, B-dul Pacii, bl.45, sc.1. |
19-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.B-dul Pacii,bl.5. |
27-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 13:00 |
Zona: |
Str.Vitos Gavrila ,bl.44 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Vitos Gavrila ,bl.44 |
30-01-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:45 - 15:30 |
Zona: |
Strada Vitos Gavrila,bl.44. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Vitos Gavrila,bl.44,sc.1. |
Lupeni
Intre orele: |
13:40 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Mihail Sadoveanu,I.L.Caragiale,Frumoasa,Minerilor,Pompierilor,Vitos Gavrila,bl.44 |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Vitos Gavrila,bl.44. |
13-02-2023
Lupeni
Intre orele: |
16:40 - 22:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere hidrant,str. Plopilor,bl.3. |
20-02-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Vascoza bl.V3 sc.1 |
21-02-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Dealu Rosu, Paraul Rosia |
Detalii: |
Montare debitmetru-Magistrala F II, zona Sohodol Paroseni |
23-02-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Vascoza, bl.V3, sc.2 |
26-02-2023
Lupeni
Intre orele: |
18:30 - 23:59 |
Zona: |
Strazile:Pomilor partial,Straja partial. |
Detalii: |
Defect camin vane. |
27-02-2023
Lupeni
Intre orele: |
00:00 - 11:00 |
Zona: |
Strazile:Pomilor partial,Straja partial. |
Detalii: |
Defect camin vane. |
01-03-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Str.Carolina,Victoria,Negoiu,30 Decembrie,Jiului. |
Detalii: |
Lucrari in cadrul programului SCADA |
06-03-2023
Lupeni
Intre orele: |
14:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Avram Iancu,Retezatului,Nicusor Gociu,Eroilor,Revolutiei |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Avram Iancu |
08-03-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere,str.Calea Braii |
14-03-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:15 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: AL. Gorunului, Al. Plopilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Al. Plopilor, bl. 7 |
21-03-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:45 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tudor Vlaadimirescu |
07-04-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Tineretului,Calea Braii,Straja-Agrement |
Detalii: |
Reconfigurare retea Statia Braia |
11-04-2023
Lupeni
Intre orele: |
13:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului,nr.37. |
20-04-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.Avram I.,Bisericii,Cerbului,Codrului,Nicusor Gociu,Retezat,Revolutiei,Vulturului |
Detalii: |
Eliminare pieredere str.Vulturului |
21-04-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.A Narciselor, bl.C3,sc.1 |
26-04-2023
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Anulare retea veche de apa potabila,str.Aleea Narciselor, bl.6 |
08-05-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere si refacere bransament, Calea Braii, nr.42 |
17-05-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni |
Detalii: |
Remediere pierdere subsol bloc, str. Trandafirilor, bl. 12, sc.3 |
18-05-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 17:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Executare bransament la reteaua noua, Calea Braii |
25-05-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 17:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Executare bransamente la reteaua noua, Calea Braii |
29-05-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 12:30 |
Zona: |
Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Scurta |
31-05-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 17:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Executare bransamente la reteaua noua, Calea Braii. |
08-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
00:00 - 04:00 |
Zona: |
Zona afectata: Cartier Barbateni si Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Barbateni |
09-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Executare bransamente la reteaua noua, Calea Braii. |
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.9Mai. |
12-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului, Zanoaga, 9Mai, Tineretului, Aleea Castanilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.9 Mai,nr.54 |
16-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Executare bransamente la reteaua noua, Calea Braii. |
21-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare hidranti stradali la reteaua noua de apa |
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
str.Agrement, Tineretului |
Detalii: |
Reconfigurare bransament, zona Agrement. |
23-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare hidranti stradali.Cuplare retea noua la reteaua veche. |
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 14:00 |
Zona: |
str.Calea Braii, Tineretului |
Detalii: |
Reconfigurare retea de apa Calea Braii |
27-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Blv.Pacii-partial Barbateni-partial, Aleea Orhideelor, Aleea Crinilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Blv.Pacii,bl.45,sc.3 |
28-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare hidranti stradali. |
30-06-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Barbateni cu str.:Arinilor,Crinilor,Orhideelor,Trandafirilor,Barbateni,B-dul Pacii,Policlinicii,Zorilor. |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Crinilor,bl.42. |
05-07-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului,Cartier Barbateni-presiune scazuta |
Detalii: |
Deviere retea apa,str.Tineretului,bl.D1 |
06-07-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Tineretului,nr.33 |
10-07-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Jiului,Caraiman,Negoiu, Minerilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Jiului |
15-07-2023
Lupeni
Intre orele: |
14:00 - 16:00 |
Zona: |
Strada:Al.Liliacului |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Al.Liliacului,bl.2 |
27-07-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
str. A.Iancu, Bisericii, Cerbului, Codrului,Nicusor G.,Retezat, Revolutiei, Vulturului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Nicusor Gociu |
31-07-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:10 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Viitorului |
09-08-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:45 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Fraternitatii |
21-08-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.Aleea Trandafirilor,Zorilor,Policlinicii si str.Barbateni-partial |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Barbateni,Scoala Generala nr.2
Montare distribuitor str.Barbateni bl.15,sc.2 |
29-08-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:35 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Stadionului, Parangului, Lucaci Tiberiu, Carbunelui |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa,str.L.Tiberiu, bl.4 |
05-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Lucaci Tiberiu,Parangului,Stadionului,Gh.Sincai |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Lucaci Tiberiu bl.4 |
06-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere,str.Tineretului,bl.R4 |
07-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni-partial |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.Pacii, zona Moara. |
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului |
Lupeni
Intre orele: |
16:00 - 19:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului |
08-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Pacii-partial, Barbateni-partial, Crinilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Pacii zona Moara veche |
12-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Parangului, Lucaci Tiberiu, Carbunelui, Stadion |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Lucaci Tiberiu bl.4. |
15-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:20 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Calea Braii. |
18-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada:Tineretului, Grup Scolar Lupeni |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Tineretului,nr.58,25,16 |
19-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.Tneretului, bl.D2. |
21-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:15 - 12:00 |
Zona: |
str.Zanoaga, str. 9 Mai -partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. 9 Mai,nr.35 |
24-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 19:00 |
Zona: |
Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Principala |
25-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:35 - 14:00 |
Zona: |
str.Mierleasa |
Detalii: |
eliminare pierdere str.Mierleasa |
27-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
15:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile:Mierleasa,Vanatorului,Barbateni partial (case). |
Detalii: |
Eliminare pierdere magistrala F1. |
28-09-2023
Lupeni
Intre orele: |
00:00 - 23:59 |
Zona: |
str. Mierleasa, Vanatorilor, Barbateni-partial (case) |
Detalii: |
Eliminare pierdere magistrala F1. |
09-10-2023
Lupeni
Intre orele: |
13:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului/strazile: 9 Mai, A. Castanilor, Tineretului, Zanoaga, Grup Scolar. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului, bl.L3 |
24-10-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Tineretului, Calea Braii, Straja, Zona Agrement |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Calea Braii |
30-10-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:40 - 15:30 |
Zona: |
str. Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului, nr.60. |
02-11-2023
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Colonie. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.AV.Iancu. |
09-11-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Barbateni-partial, B-dul Pacii-partial, Crinilor. |
Detalii: |
Realizare bransament Biserica Ortodoxa Barbateni |
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere Scoala Generala nr.3 |
15-11-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Straja,nr.9. |
16-11-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Barbateni |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Orhideelor, bl.31 |
25-11-2023
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 23:00 |
Zona: |
Cartier Braia, str.Stadion, str.Independentei, str.Funicularului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Alexandru Lapusneanu, nr.12. |
Lupeni
Intre orele: |
21:00 - 23:59 |
Zona: |
Cartier Stefan. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Alexandru Lapusnenu, nr.12. |
26-11-2023
Lupeni
Intre orele: |
00:00 - 12:00 |
Zona: |
Cartier Stefan. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Alexandru Lapusneanu,nr.12. |
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia, Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Alex.Lapusneanu, nr.12 |
07-12-2023
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile: Tusu, Dealul Rosu, Paraul Rosia, Bisericii, Zanoaga, 9 Mai. |
Detalii: |
Cuplare retea noua aductiune F2, Valea de Pesti-Vulcan si inlocuire vana |
20-12-2023
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
Strada Stadionului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Stadionului, nr. 100A. |
31-12-2023
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 20:30 |
Zona: |
str. Tineretului, Calea Braii-partial, Straja-partial, Pomilor-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere apa, zona Agrement. |
03-01-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Straja, Pomilor,Zona Agrement, Tineretului, Calea Braii partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere spartura zona Agrement. |
09-01-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Gorunului , bl.4.
Remediere pierdere str. Tudor Vladimirescu, nr.96. |
11-01-2024
Lupeni
Intre orele: |
14:00 - 18:00 |
Zona: |
Str.Mierleasa,Barbateni-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Barbateni bl.59 |
12-01-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului. |
18-01-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Trandafirilor, Zorilor, Barbateni-partial, Pacii-partial. |
Detalii: |
Inlocuire retea alimentare cu apa,str.Trandafirilor, bl.12. |
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
str.A Iancu, Revolutiei, N Gociu, Codrului, 1 Mai, Eroilor, Bisericii, Cerbului, Retezat, Muresului, Vulturului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. A Iancu, nr.11. |
30-01-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
strazile: Viitorului, Tineretului, 9 Mai, Zanoaga, Aleea Castanilor. |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Tineretului, nr.16. |
07-02-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere pe str.Calea Braii la Sc.Gen.nr.3 |
13-02-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str. Barbateni - partial, str. Pacii - partial, str. Crinilor, str. Orhideelor, str. Policlinicii. |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Crinilor, bl. 27, sc.1. |
19-02-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str. Barbateni - partial, B-dul. Pacii - partial, Aleea Crinilor, Al. Orhideelor, Policlinicii. |
Detalii: |
Remediere pierdere B-dul. Pacii, zona Moara |
22-02-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Fraternitatii,nr.10 |
26-02-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str. Jiului, Victoria, Caraiman, Minerilor, 30 Decembrie |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.Jiului |
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 18:30 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Aleea Gorunului, bl.3 |
27-02-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
str. Jiului, Victoria, Caraiman, Minerilor, 30 Decembrie, Negoiu. |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Jiului. |
01-03-2024
Lupeni
Intre orele: |
16:30 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Plopilor |
04-03-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: 9 Mai, Aleea Castanilor, Tineretului, Viitorului |
Detalii: |
Remediere pierdere,str. Viitorului, bl.A6,sc.1 |
05-03-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere bl.4 si 6 de pe str.Aleea Gorunului |
07-03-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Anulare retea veche, str. Plopilor-Gorunului. |
14-03-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Anulare retea veche str.Al.Plopilor |
28-03-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Barbateni partial,B-dul Pacii partial,Mierleasa. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Barbateni-capela. |
03-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
17:45 - 22:00 |
Zona: |
Strazile; Tineretului, zona Agrement, Straja, 9 Mai. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tineretului |
12-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Stefan,str.Vitos Gavrila,bl.44. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Vitos Gavrila,bl.44. |
15-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 12:00 |
Zona: |
str.Al.Liliacului bl.2 si 4 |
Detalii: |
Eliminare pierdere bl.2,str.Al.Liliacului |
17-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 14:30 |
Zona: |
Cartier Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Fluierului. |
22-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Viitorului, bl.K3, sc.2 |
23-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: Barbateni-partial,Pacii-partial,Crinilor,Orhideelor,Policlinicii |
Detalii: |
Remediere pierdere, str. Orhideelor, bl.38 |
26-04-2024
Lupeni
Intre orele: |
13:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului nr.9A |
08-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Viitorului,bl,K2B. |
12-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tudor Vladimirescu,nr.9 |
16-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:15 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Tineretului, Calea Braii-Agrement, Straja, Grup Scolar Minier |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Tineretului. |
17-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
16:00 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului, str. Tineretului, str. 9 Mai |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Viitorului, bl. B5 |
20-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
15:00 - 20:30 |
Zona: |
Strazile:Gheorghe Sincai,Tudor Vladimirescu,Stadionului,Padurari partial,Parangului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Ghe.Sincai,bl.D9. |
23-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Barbateni-partial,Pacii-partial,Trandafirilor,Zorilor,Policlinicii |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Barbateni bl.22 |
26-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului, respectiv, strazile: Viitorului, 9 Mai, Aleea Castanilor, Tineretului. |
Detalii: |
Remediere spartura PT10, str. Tineretului. |
29-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 12:30 |
Zona: |
Calea Braii |
Detalii: |
Eliminarea pierdere Calea Braii nr.68 |
30-05-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Montare distribuitor,str.T.Vladimirescu,bl.E2; Montare distribuitor, str.Parangului,bl.A3 |
11-06-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Montare debitmetru si vana regulatoare str. T. Vladimirescu, bl. 74 |
18-06-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 13:30 |
Zona: |
Zona Agrement, str. Tineretului, str. Straja, str. Calea Braii |
Detalii: |
Eliminare pierdere zona Agrement |
19-06-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile; Tusu, Zanoaga, Garii, Rosia, Paraul Rosia. |
Detalii: |
Executare lucrari pe reteaua de aductiune F2 |
26-06-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Stadionului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Stadionului nr.8 |
01-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Viitorului,Cartier Braia; lipsa presiune in Cartier Barbateni |
Detalii: |
Eliminare pierdere camin vane Braita |
09-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
14:00 - 22:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Narciselor bl.7 |
10-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile: Vanatorilor, Mierleasa, Victoria,Victoria Negoiu, Victoria Caraiman, Negoiu, Negoiu Victoria, Caraiman, Cartier Barbateni-presiune scazuta |
Detalii: |
Executare lucrari pe reteaua de aductiune-Magistrala F1 |
15-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Calea Braii si Straja-doar gospodariile care sunt legate la apa din reteaua veche. |
Detalii: |
Executare lucrari pe reteaua de aductiune-Magistrala F1 |
25-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:00 |
Zona: |
Strada:Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Tineretului |
Lupeni
Intre orele: |
15:00 - 18:00 |
Zona: |
Strada: Tineretului |
Detalii: |
Se prelungeste restrictia, din str.Tineretului pana la ora 18:00 |
30-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:15 - 15:30 |
Zona: |
Cartierul Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Grivita |
31-07-2024
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 14:30 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Calea Braii,nr.30B |
01-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 12:30 |
Zona: |
Strada Stadionului |
Detalii: |
Eliminare pierdere sstr. Stadionului, nr.106 |
06-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
12:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Cuplare la retea noua, str Calea Braii. |
16-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Barbateni |
Detalii: |
Eliminare pierdere B-ul Pacii-zona statie ITP
Inlocuire robinet B-ul Pacii bl.48 |
19-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
13:45 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Tineretului,9Mai partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Tineretului. |
21-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str. Gorunului,bl.2 |
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 16:00 |
Zona: |
Str.Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Tineretului |
23-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Straja,Tineretului,Pomilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Tineretului. |
Lupeni
Intre orele: |
14:40 - 18:00 |
Zona: |
Strada:Aleea Gorunului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Aleea Gorunului,bl.4. |
28-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Viitorului bl.K4 |
30-08-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartierul Stefan |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Luminii |
02-09-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
Str. Barbateni , Pacii |
Detalii: |
Eliminare pirdere zona Gara |
07-09-2024
Lupeni
Intre orele: |
00:00 - 23:59 |
Zona: |
str.Barbateni-partial, Mierleasa,Vanatorilor,Liliacului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Barbateni, nr.30, aductiune F1. |
19-09-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Viitorlui(str.Tineretului,Viitorului,9Mai,Al.Castanilor,Zanoaga) |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Viitorului,bl.F1 |
02-10-2024
Lupeni
Intre orele: |
06:00 - 16:00 |
Zona: |
Colonie Stefan |
Detalii: |
Spartura alimentare rez.Stefan |
04-10-2024
Lupeni
Intre orele: |
14:30 - 20:00 |
Zona: |
Str. I.L.Caragiale,Sadoveanu,Minerilor,Frumoasa,Vitos Gavrila |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.I.L.Caragiale ,cauzata de constructor |
24-10-2024
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Str: Jiului,Victoria,Victoria Caraiman,Victoria Negoiu,Negoiu,Negoiu Victoria,30 Decembrie,Caraiman |
Detalii: |
Executare lucrari reteaua de aductiune-Magistrala F1,zona Sohodol |
25-10-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:15 - 12:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Viitorului,P.T.11. |
28-10-2024
Lupeni
Intre orele: |
13:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Braia |
Detalii: |
Eliminare pierdere Calea Braii zona scoala nr.3 |
04-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
15:30 - 21:00 |
Zona: |
Zona Agrement, str. Tineretului, str. Straja, str. Calea Braii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere zona Agrement |
11-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:15 - 14:00 |
Zona: |
Str.Tudor Vladimirescu,bl.D1,D2,D3,D4,str.Padurari |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tudor Vladimirescu,bl.D3 |
Lupeni
Intre orele: |
14:00 - 17:00 |
Zona: |
Str.Tudor Vladimirescu,bl.D1,D2,D3,D4,Padurari |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tudor Vladimirescu bl.D3 |
12-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tudor Vladimirescu, bloc 1 |
14-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
08:00 - 15:00 |
Zona: |
str.Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Tineretului, nr.16 |
25-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Braia. |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Calea Braii, bl.7. |
26-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
13:30 - 15:30 |
Zona: |
str. 9 Mai, Aleea Castanilor, Tineretului, Viitorului, Grup Scolar |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului. |
29-11-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:40 - 13:00 |
Zona: |
Str.I.L.Caragiale |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.I.L.Caragiale |
02-12-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Tineretului.9 Mai -partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului,zona Grup scolar |
05-12-2024
Lupeni
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Barbateni, Zorilor, Blv.Pacii, Aleea Trandafirilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Blv.Pacii, bl.8 |
12-12-2024
Lupeni
Intre orele: |
17:30 - 22:30 |
Zona: |
Starzile: Viitorului, Castanilor, Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Viitorului, bl.B1,SC.1 |
13-12-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
str. 9 Mai, Aleea Castanilor, Tineretului, Viitorului, Grup Scolar |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Viitorului, bl. B1 |
17-12-2024
Lupeni
Intre orele: |
11:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Viitorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Viitorului, bl.B1. |
19-12-2024
Lupeni
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Barbateni-patial,B-dul Pacii-partial,Al.Trandafirilor,Zorilor,Policlinicii |
Detalii: |
Executare bransament la Scoala Generala nr.2,Al.Trandafirilor nr.2 |
07-01-2025
Lupeni
Intre orele: |
08:30 - 23:59 |
Zona: |
Strazile: Tusu,Garii,Zanoaga,Tineretului-partial,9 Mai. |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, aductiune F2, STR.Viitorului-Azilul de batrani. |
08-01-2025
Lupeni
Intre orele: |
00:00 - 22:00 |
Zona: |
str.Tusu, 9 Mai, Garii, Zanoaga, Tineretului-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere Magistrala F2,str. Viitorului. |
10-01-2025
Lupeni
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: Barbateni partial,B-dul Pacii partial,Al.Crinilor,Al.Arinilor,Policlinicii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.B-dul Pacii,bl.41. |
17-12-2021
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
str.Biraoni, Burdesti, Cimpa, Galerie Cimpa, Colonie Cimpa, Valea Cimpii, Crisan, Horea |
Detalii: |
Montare hidrant. |
28-12-2021
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada: 22 DECEMBRIE 1989, Strada: REPUBLICII cu blocurile 70 si 66. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.22 DECEMBRIE 1989, bl.7. |
04-01-2022
Petrila
Intre orele: |
11:15 - 14:00 |
Zona: |
str.Doinei,Dealului |
Detalii: |
Reconfigurare bransament. |
21-01-2022
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: George Enescu, Campului, Carpati, Dealului, Horea, Closca, Crisan, Doinei, Voievodul, Cartier Muncii, Cartier Mihai Eminescu, Cimpa, Burdesti, Biraoni, Valea Cimpei, Colonie Cimpa, Galerie Cimpa, Mosici. |
Detalii: |
Eliminare piedere strada Horea |
27-01-2022
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:1Mai,6August,Ana Colda,Bobalnei,Crinului,George Cosbuc,Grivita,Infratirii,Luceafarului,Pietei,Predoni,Progresului,Republicii partial,Sarmisegetuza,Scanteii,Scolii,Sureanu,Taii,Tineretului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Republicii-zona Profi. |
01-02-2022
Petrila
Intre orele: |
16:30 - 19:00 |
Zona: |
str.Tudor Vladimirescu, Republicii-partial,blocurile:103,103A,101-110,115,116 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tudor Vladimirescu,bl.36C. |
03-02-2022
Petrila
Intre orele: |
14:15 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Tudor Vladimirescu, Republicii-partial |
Detalii: |
Eliminare pierere strada Tudor Vladimirescu, bl. 36C sc.3 |
09-02-2022
Petrila
Intre orele: |
13:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada: TUDOR VLADIMIRESCU. |
Detalii: |
Eliminare pierdere,str.TUDOR VLADIMIRESCU. |
14-02-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Strada Jiet |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiet, nr.168A |
16-02-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
str.22 Decembrie,Tudor Vladimirescu,Minei,Vulturilor,Parangului,Al. Sahia,Republicii-partial,zona cuprinsa intre tunel si posta. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Minei, in zona bl.24-25. |
18-02-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:22Decembrie,Carbunelui,Castanilor,Cocosului,Minei,Prislop,Prundului,Rosia,Alexandru Sahia,Trandafirilor,Tudor Vladimirescu,Vulturului,Republicii partial,zona cuprinsa intre tunel si Posta veche. |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta,str.Minei,bl.26. |
21-02-2022
Petrila
Intre orele: |
09:15 - 15:30 |
Zona: |
str.Alexandru Sahia, Minei. |
Detalii: |
Deviere coloana pentru canalizare. |
24-02-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
ST.G.Enescu,Horea,Closca, Crisan,Dealului, Doinei, Voivodului, Muncii, Cimpa, Biraoni,V.Cimpii, Galerie Cimpa, Mosici,Burdesti |
Detalii: |
Cuplare retea de apa, de pe fonta pe PEHD, STR.G.Enescu. |
28-02-2022
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier 6 August, str.Horea,G.Enescu,Closca,Crisan,Dealului, Doinei,Voivodului,Muncii, Cimpa,Biraoni,Valea Cimpii,Galerie Cimpa,BurdestiMsici |
Detalii: |
Trecere retea de apa potabila, de pe fonta pe PEHD, STR.Horea nr.1 |
01-03-2022
Petrila
Intre orele: |
14:30 - 15:45 |
Zona: |
Str.Al.Sahia,Minei bl.10,11,27,28,30,40 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Al.Sahia bl.15C |
11-03-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie |
Detalii: |
Presiune scazuta, sunt afectate nivele superioara. |
14-03-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.T.Vuia, nr.19 |
15-03-2022
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 14:00 |
Zona: |
Strada Republicii partia,de la nr.150 la nr.180. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Republicii,nr.179. |
23-03-2022
Petrila
Intre orele: |
13:15 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Burdesti,Cimpa,Colonie Cimpa,Valea Cimpii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Burdesti,nr.91. |
01-04-2022
Petrila
Intre orele: |
08:15 - 13:00 |
Zona: |
Strazile. Tineretului, Republicii, Ciocarliei, Pietii, Scanteii, Crinului, Ana Colda, 1 Mai, Sureanu, Progresului, Taia, 6 August, Sarmisegetuza, Luceafarului, Infratirii, Bobalnei, Grivita, George Cosbuc, Bobalnei |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Ciocarliei, nr.1 |
Petrila
Intre orele: |
08:15 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: Biraoni, Burdesti, Cartier Muncii |
Detalii: |
Schimbare robinet str. Muncii, bloc 1 |
Petrila
Intre orele: |
16:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile: Taia, Taii |
Detalii: |
Turbiditatea mare, nivel mic la sursa de apa. |
05-04-2022
Petrila
Intre orele: |
09:15 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu |
Detalii: |
Eliminare pierdere pe str.Independentei nr.6 |
06-04-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Republicii,Minei,Al.Sahia,22 Decembrie 1989,T.Vladimirescu |
Detalii: |
Anulare conducta veche OL,str.Republicii,bl.60 |
07-04-2022
Petrila
Intre orele: |
12:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Cimpa,Valea Cimpei,Biraoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa ,str.Cimpa,nr.74 |
08-04-2022
Petrila
Intre orele: |
08:40 - 13:00 |
Zona: |
Primarie-Pompieri cu strazile: Taii,Republicii-partial,1 Mai,6 August,Ana Colda,Bobalnei,Crinului,G. Cosbuc,Grivita,Infratirii,Luceafarului,Pietei,Predoni,Progresului,Sarmisegetuza,Scanteii,Scolii,Sureanu,Taii,Tineretului,Ciocarliei. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Ciocarliei,nr.1. |
13-04-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
str. Taia, Taii |
Detalii: |
Lucrari de reabilitare la Statia Taia. |
Petrila
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Republicii bl.270 A si B |
Detalii: |
Cuplare la reteaua noua |
14-04-2022
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 15:30 |
Zona: |
str.Grivitei,Progresului |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Grivitei |
19-04-2022
Petrila
Intre orele: |
09:45 - 15:30 |
Zona: |
Cartier 22 Decembrie, str. Republicii, bl.66, bl.70- partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Republicii, bl.66 |
27-04-2022
Petrila
Intre orele: |
12:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier 8 Martie |
Detalii: |
Eliminare pierdere bl.52 |
09-05-2022
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:00 |
Zona: |
Strada Jiet. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiet |
10-05-2022
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 15:00 |
Zona: |
Zona cuprinsa - str.Traian Vuia- pod Mina Petrila ( centura Petrila ) |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Traian Vuia,nr.9 |
12-05-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile:Taia,Tăii. |
Detalii: |
Cuplare decantor lamelar-Stația de Tratare Apă Taia. |
16-05-2022
Petrila
Intre orele: |
11:30 - 14:00 |
Zona: |
Cap de linie Petrila pana la Primarie,str.Republicii,Lunca-partial,Taia |
Detalii: |
Cuplare la retea str.Republicii nr.217 |
17-05-2022
Petrila
Intre orele: |
07:00 - 23:59 |
Zona: |
Str.Taia si Tăii |
Detalii: |
Reabilitare statie de tratare apa Taia |
Petrila
Intre orele: |
07:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Mesteacanului, Traian Vuia, Jiului |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str. Mesteacanului |
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 14:30 |
Zona: |
Str. Tudor Vladimirescu, str. Republicii, blocurile: 103A, 115, 116, 101-110 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. T. Vladimirescu, bl.36C, sc.1 |
Petrila
Intre orele: |
14:30 - 16:30 |
Zona: |
Str. 22 Decembrie, str T. Vladimirescu, str. Republicii, blocurile: 66, 70, 103A, 101-110, 115,116, Str. Randunicii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Tudor Vladimirescu, bloc 36C, sc.1 |
18-05-2022
Petrila
Intre orele: |
00:01 - 23:59 |
Zona: |
Str.Taia si Tăii |
Detalii: |
Reabilitare Statia de tratare apa Taia |
19-05-2022
Petrila
Intre orele: |
00:01 - 07:00 |
Zona: |
str.Taia si Tăii |
Detalii: |
Reabilitare Statia de tratare apa Taia |
24-05-2022
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.1Mai,Crinului,Ana Colda,Crinului,G.Cosbuc,Pietei,Predoni,Progresului,Republicii-partial,Sarmisegetuza,Scanteii,Surianu,Tăii,Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Republicii nr.224 |
25-05-2022
Petrila
Intre orele: |
08:20 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Mesteacan, Traian Vuia, Jiului, zona intre str. Traian Vuia si pod Mina Petrila |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Traian Vuia, nr.27 |
26-05-2022
Petrila
Intre orele: |
12:00 - 15:00 |
Zona: |
Stazile:Cimpa partial,Colonie Cimpa, Biraoni partial, Valea Cimpei. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE, str.Cimpa,nr.56 |
27-05-2022
Petrila
Intre orele: |
12:20 - 20:00 |
Zona: |
Strazile: Tudor Vladimirescu, Republicii-partial, Parangului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Republicii bl.110. |
06-06-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Mesteacanului, Traian Vuia, Jiului-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Traian Vuia. |
07-06-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Str.Maleia |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Maleia. |
08-06-2022
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 14:00 |
Zona: |
Str.Maleia-Zona Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Maleia intersectie cu Jiet |
09-06-2022
Petrila
Intre orele: |
16:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile: Republicii, Tudor Vladimirescu, Vulturului, Minei si vecinatatea acestor strazi. |
Detalii: |
Datorita montarii unei vane automate, vor fi probleme cu presiunea apei . |
27-06-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 14:00 |
Zona: |
Strada: BIRAONI |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.BIRAONI, nr.20. |
02-07-2022
Petrila
Intre orele: |
12:30 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: Republicii, bl.62, Randunicii, Vulturului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Vulturului, nr.5 |
05-07-2022
Petrila
Intre orele: |
12:45 - 15:30 |
Zona: |
Str. Republicii, blocurile: 111, 112, 113, 114 |
Detalii: |
Eliminaare pierdere str. Republicii, bl.113 |
06-07-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Stadionului, nr.17A. |
07-07-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada 8 Martie, blocurile: 12,14,19,26,27,28,33, Scoala generala nr.5, str. Lunca- partial,Traian Vuia,Mesteacanului. |
Detalii: |
Spalare retele noi de aductiune |
08-07-2022
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 13:00 |
Zona: |
Str.Mesteacanului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Mesteacanului. |
11-07-2022
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:00 |
Zona: |
Strada Galerie Cimpa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Galerie Cimpa,nr.3B |
12-07-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Molivis. |
Detalii: |
Mentenanta captare Molivis. |
25-07-2022
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 13:00 |
Zona: |
Str.Burdesti,Biraoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Burdesti nr.10 |
28-07-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Strada Muncii, strada Biraoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Muncii, bl.8, sc.2 |
01-08-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Soimilor,Barbu Delavrancea,Stadionului partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Soimilor,nr.2B |
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Colonie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE. |
02-08-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Crisan,Horea,Dealului,1Mai,George Enescu,M.Eminescu,Cimpa,Galerie Cimpa,Mosici,Burdesti,Campului,Voivodului,Biraoni,Cartier Muncii. |
Detalii: |
Montari echipamente prin programul de investitii. |
Petrila
Intre orele: |
18:00 - 20:30 |
Zona: |
Strazile:Crisan,Horea,Dealului,1Mai,George Enescu,M.Eminescu,Cimpa,Galerie Cimpa,Mosici,Burdesti,Campului,Voivodului,Biraoni,Cartier Muncii. |
Detalii: |
Montare echipamante prin programul de investitii |
03-08-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu,Cartier 6 August,str.Republicii de la Pod Primarie pana la Cartierul Muncii |
Detalii: |
Montari echipamente prin programul de investitii |
04-08-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 14:00 |
Zona: |
Str.Crisan,Horea,Dealului,1Mai,George Enescu,M.Eminescu,Cimpa,Galerie Cimpa,Mosici,Burdesti,Campului,Voivodului,Biraoni,Cartier Muncii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.George Enescu nr.26 |
11-08-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 12:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie, str.Republicii,bl.55,111,112,113,114,Dacilor,Lunca, |
Detalii: |
Eliminare pierdere,Cartier 8 Martie, bl.9 |
18-08-2022
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 18:30 |
Zona: |
Str.Parangului |
Detalii: |
Montare debitmetru rex.2x500 Petrila |
23-08-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
G.Enescu,Horea,Closca,Crisan,Dealului,Doinei,Campului,Carpati,Biraoni,Burdesti,Cimpa,Valea Cimpei,Colonie Cimpa,Galerie Cimpa,Mosici,Cartierul Muncii |
Detalii: |
Montare debitmetru str.Voievodului |
30-08-2022
Petrila
Intre orele: |
10:45 - 12:45 |
Zona: |
Strazile: 8 Martie-partial, Dacilor, Lunca, Republicii-partial, Parangului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Republicii F.N. |
31-08-2022
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Str. Galerie Cimpa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Galerie Cimpa,nr.1/3. |
01-09-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile: Taii, Taia. |
Detalii: |
Reabilitare Statie de Tratare Taia. |
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
str. Biraoni-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Biraoni,nr.121. |
05-09-2022
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 14:00 |
Zona: |
Str.Al.Sahia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Al.Sahia bl.2 |
Petrila
Intre orele: |
13:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Muncii |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Muncii bl.4 |
08-09-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Str.Minei,Republicii de la str.Minei pană la Posta Veche,Republicii,bl.54,55,60,61,62,66,70,79,101,102,103,103A,104,105,106,107,108,109,110,115,116,Al.Sahia,N.Balcescu,Grădistei,Vulturului,Randunicii,Cartierele:Tudor Vladimirescu si 22Decembrie. |
Detalii: |
Montare debitmetru str.Minei. |
14-09-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Str.Taii,Taia |
Detalii: |
Reabilitare Statie de tratare Taia |
15-09-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier 22 Decembrie. |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.22 Decembrie, bl.6, sc.1-2. |
26-09-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie, str.Republicii, bl.53,54,55,56,79,111, 112,113,114, str.Lunca, str.Dacilor |
Detalii: |
Montare debitmetru, Cartier 8 Martie-zona bl.33. |
Petrila
Intre orele: |
20:00 - 22:00 |
Zona: |
Cartier 8Martie,str.Republicii,bl.53,54,55,56,79,111,112,113,114,str.Lunca,str.Dacilor |
Detalii: |
Montare debitmetru,Cartier 8Martie,zona bl.33. |
29-09-2022
Petrila
Intre orele: |
12:00 - 15:00 |
Zona: |
Str.Tudor Vladimirescu si Republicii-partial |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua existenta pe str.Tudor Vladimirescu bl.107 |
04-10-2022
Petrila
Intre orele: |
08:15 - 20:00 |
Zona: |
Strazile:8 Martie cu blocurile:12,14,19,28,27,2633,23,13 si Sc.nr.5, Lunca partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.8 Martie ,bl.28 |
06-10-2022
Petrila
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile: Taii, Taia. |
Detalii: |
Executare lucrari de reabilitare la Statia de Tratare Taia |
12-10-2022
Petrila
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Taia,Tăii. |
Detalii: |
Executare lucrari de reabilitare la Statia de Tratare Taia. |
13-10-2022
Petrila
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Str.Taii, Taia. |
Detalii: |
Executare lucrari de reabilitare la Statia de Tratare Taia. |
14-10-2022
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 14:00 |
Zona: |
Zona Molivis,Jiet |
Detalii: |
Eliminare pierdere Jiet,zona Molivis |
17-10-2022
Petrila
Intre orele: |
07:20 - 15:30 |
Zona: |
Cartier 8 Martie,bl.12,13,23,14,19,28,26,27,33,str.Lunca-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.8 Martie,bl.12. |
18-10-2022
Petrila
Intre orele: |
11:20 - 13:20 |
Zona: |
Str.Republicii bl.111,112,113,114,55,str.Cartier 8 Martie -partial |
Detalii: |
Anulare retea veche str.Cartier 8 Martie bl.33 |
19-10-2022
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile : Jiet, Molivis. |
Detalii: |
Montare debitmetru,gater Maleia(Grigorescu) |
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
str.Soimilor, Caminul de Batrani. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Soimilor, nr.11. |
31-10-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: Lunca-partial, 8 Martie bl.14. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Lunca nr.6. |
02-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
Colonie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere Colonie Cimpa, nr.35 |
03-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:50 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Traian Vuia,Mesteacanului,Cartier 8 Martie blocurile turn, nr.12,14,18,26,27,28,33,13,23, Lunca -partial,Sc.nr.5 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.T.Vuia, nr.27 |
07-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:40 - 15:00 |
Zona: |
str. Traian Vuia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Traian Vuia, nr.2. |
Petrila
Intre orele: |
16:00 - 20:00 |
Zona: |
str. Biraoni-partial,Burdesti,Cimpa,Colonie Cimpa, Valea Cimpii |
Detalii: |
Eliminare pierdere Colonie Cimpa. |
08-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:G.Cosbuc,G.Enescu, Horea,Closca,Crisan,Carpati, Doinei, Dealului, Muncii, Biraoni, Burdesti, Cimpa, Valea Cimpii,Colonie Cimpa,Voivodului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere,str.Closca, nr.12 |
09-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Cimpa, Valea Cimpii, Colonie Cimpa, Biraoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Colonie Cimpa, nr.40C |
11-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 12:00 |
Zona: |
Strazile:T.Vuia, Mesteacanului |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.T.Vuia,nr.2 |
17-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
str.Tăiii,Taia,Republicii-partial-cap de linie Petrila-Primarie |
Detalii: |
Montare vana electrica aductiune Taia |
21-11-2022
Petrila
Intre orele: |
10:20 - 15:00 |
Zona: |
strazile:Closca, Colonie Cimpa, Independentei,Biraoni,Rascoala,Valea Cimpei. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Closca, nr.13 |
22-11-2022
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
strazile:Taia, Taii,Republicii-cap linie Petrila-Primarie |
Detalii: |
Montare vana electrica aductiune Taia. |
05-12-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
Scoala nr.5,Scoala nr.6,Bazin inot Petrila,str.Lunca,Str.8Martie bl.14 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Lunca nr.6 |
14-12-2022
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
str. Traian Vuia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Traian Vuia, nr.27 |
15-12-2022
Petrila
Intre orele: |
09:15 - 13:00 |
Zona: |
Str.Republicii partial,zona magazin Penny- Cap de Linie Petrila. |
Detalii: |
Executare bransament,str.Republicii,F.N. |
23-12-2022
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 12:00 |
Zona: |
Sat Jiet |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiet, nr.130 |
06-01-2023
Petrila
Intre orele: |
10:15 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de avarie,str.Lucian Blaga,nr.8. |
11-01-2023
Petrila
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
Strada: Colonie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Colonie Cimpa |
26-01-2023
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 12:00 |
Zona: |
Strazile: Tineretului, 1 Mai, Sureanu, Ana Colda, Crinului, Taii, G.Cosbuc, Republicii-partial (case). |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Taii nr.7 |
01-02-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 12:00 |
Zona: |
str: 8 Martie, Dacilor, Lunca, Republicii, bl. 111, 112, 113, 114. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. 8 Martie ,bl.57, sc.3. |
03-02-2023
Petrila
Intre orele: |
10:45 - 12:00 |
Zona: |
Strada Alexandru Sahia-partial,bl.1,2,3. |
Detalii: |
Trecere pe reteaua noua,bl.1. |
22-02-2023
Petrila
Intre orele: |
07:00 - 21:00 |
Zona: |
strada: Taia, Taii
|
Detalii: |
Lucrari de reabilitare la Statia Taia |
23-02-2023
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Str. Taia, str. Taii |
Detalii: |
Reabilitare st. Taia |
03-03-2023
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 12:00 |
Zona: |
Sat Molivis |
Detalii: |
Remediere pierdere, zona sat Molivis |
06-03-2023
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 14:00 |
Zona: |
Sat Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdre,zona sat Molivis |
09-03-2023
Petrila
Intre orele: |
09:40 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Muncii. |
Detalii: |
Modificare bransament str.Muncii,bl.4. |
10-03-2023
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Strazile 1Iunie, Vulturului, Republicii bl.62. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Republicii bl.62. |
14-03-2023
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Str.:Popi,Dobresti,T.Vuia,Mesteacanului,Jiet,G.Enescu,Horea,Closca,Crisan,Dealului,Doinei,Voievodului,C.Muncii,M.Eminescu,Burdesti,Biraoni,Cimpa,C.Cimpa,G.Cimpa,V.Cimpei,Cartier 8Martie-partial,Scoala nr.5,Lunca-partial |
Detalii: |
Montare vane sectorizare Dn300;dezafectare retea veche aductiune zona Jiet |
16-03-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Str.Soimilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Soimilor,nr.21 |
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 15:30 |
Zona: |
Str.Izvorului,Barbu Delavrancea |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Soimilor,nr.21 |
17-03-2023
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 13:00 |
Zona: |
Zona Primarie-Cap De Linie Lonea,strazile:1Mai,6August,Ana Colda,Bobalnei,Crinului,George Cosbuc,Grivita,Infratirii,Luceafarului,Pietei,Predoni,Progresului,Republicii-partial,Sarmisegetuza,Scanteii,Scolii,Sureanu,Taii,Tineretului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Republicii. |
20-03-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
De la cap linie Petrila-la Posta Veche,strazile:Traian Vuia,Parangului,8Martie,bl.12,14,18,26,27,33,13,23,Scoala nr.5,SimAusRom,Republicii,mag.Penny,Mesteacanului,Centura Petrila,Dobresti,Popi. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.Traian Vuia,nr.19. |
21-03-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Muncii, strada Biraoni - partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Muncii, bloc 4 |
28-03-2023
Petrila
Intre orele: |
11:20 - 13:00 |
Zona: |
str.Cartier 8 Martie |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.cartier 8Martie bl.26 |
05-04-2023
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.Traian Vuia, Mesteacanului, Centura Petrila |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Traian Vuia nr.29 |
11-04-2023
Petrila
Intre orele: |
12:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Lucian Blaga,nr.3 |
12-04-2023
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 14:00 |
Zona: |
Str.8 Martie bl.1,2,3,4,5,6 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Cartier 8 Martie bl.6; Complex magazine Brujan |
20-04-2023
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile: Taia si Taii |
Detalii: |
Lucrari de reabilitare Statia Taia. |
25-05-2023
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 12:00 |
Zona: |
Strada Biraoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere zona Capela. |
07-06-2023
Petrila
Intre orele: |
11:15 - 15:00 |
Zona: |
str. Republicii-partial,zona Cap Linie Petrila-Gater Raduca |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Republicii,nr.213 |
13-06-2023
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Prislop,Rosia,Cocosului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Cocosului,nr.4. |
16-06-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
str. G. Enescu,Horea,Closca,Crisan,Cartier Muncii,M. Eminescu,Burdesti,Biraoni,Cimpa,V. Cimpii,Colonie Cimpa,Doinei,Dealului,Galerie Cimpa,Mosici |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Closca, nr.2 |
19-06-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 12:00 |
Zona: |
Intre Cap linie Petrila si Primarie inclusiv, Liceul, str. Taia - casele pana la nr.8 inclusiv. |
Detalii: |
Remediere presiune str. Republicii, nr.218 |
20-06-2023
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Minei, Alexandru Sahia |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Minei bl. 11 |
29-06-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie, bl.14,str. Lunca-partial,Scoala Generala Nr.5,Bazinul de inot. |
Detalii: |
Cuplare str. Lunca, la reteaua noua de apa. |
05-07-2023
Petrila
Intre orele: |
09:45 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Scanteii, Sureanu, Taii, Tineretului, 1 Mai, Ana Colda, Crinului, G.Cosbuc, Pietei, Predoni, Progresului, Republicii - partial, Sarmisegetuza |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Scanteii, intre nr.3 si nr.5 |
06-07-2023
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Dacilor, Republici,bl.53, 54, 55, M.Sadoveanu, bl.2A, 2B, 2 |
Detalii: |
Executare bransament apa. |
07-07-2023
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 13:30 |
Zona: |
Strazile: Scanteii, Surianu, Taii, Tineretului, 1 Mai, Ana Colda, Crinului, G.Cosbuc, Pietei, Predoni, Progresului, Republicii - partial, Sarmisegetuza |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada George Cosbuc |
31-07-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Str.: G.Enescu,Horea,Closca,Crisan,Carpati,Campului,Doinei,Dealului,Cartier Muncii,M.Eminescu,Republicii-partial,Cimpa,V.Cimpii,Galerie Cimpa,Burdesti |
Detalii: |
Remediere pierdere str.Horea nr.14 |
01-08-2023
Petrila
Intre orele: |
09:45 - 15:00 |
Zona: |
Colonie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere Colonie Cimpa, nr.37 |
02-08-2023
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
Str.Colonie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Colonie Cimpa nr.34 |
03-08-2023
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
str. Colonie Cimpa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Colonie Cimpa, nr.44. |
07-08-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 21:00 |
Zona: |
Cap Linie Lonea-Primaria Petrila,Republicii -partial bl.270A.270B,270C,270D,291,292, |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Republicii la intersectie cu Progresului |
08-08-2023
Petrila
Intre orele: |
10:20 - 15:30 |
Zona: |
Str.Republicii-partial(cap de linie Petrila pana la Primarie) |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Republicii nr.203 |
11-08-2023
Petrila
Intre orele: |
16:30 - 19:00 |
Zona: |
str. Biraoni |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Biraoni. |
17-08-2023
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
str. Galerie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Galerie Cimpa, nr.3B. |
06-09-2023
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Jiet si Molivis |
Detalii: |
Decolmatare captare Jiet |
07-09-2023
Petrila
Intre orele: |
08:45 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: M.Sadoveanu, Bicaz, Dacilor, Republicii - blocurile: 54, 55, 79 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. M. Sadoveanu, bloc. 2 |
12-09-2023
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 15:00 |
Zona: |
Strada: Biraoni-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere strda Biraoni nr.62 |
14-09-2023
Petrila
Intre orele: |
10:15 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Barbu Stefanescu Delavrancea,Stadionului, Minerilor, Parcului,Bucuresti, Soimilor, Izvorului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Barbu Stefanescu Delavrancea,nr.13 |
15-09-2023
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 13:00 |
Zona: |
Strazile:Mesteacanului,Traian Vuia,Republicii partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Mesteacanului. |
20-09-2023
Petrila
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Dobresti, Traian Vuia-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Dobresti |
21-09-2023
Petrila
Intre orele: |
08:50 - 15:30 |
Zona: |
Str.Dealului, Doinei |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Dealului |
27-09-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Dacilor,Bicaz,Republicii,bl.55,bl.54,bl.79,str.Mihail Sadoveanu. |
Detalii: |
Anulare retea veche. |
04-10-2023
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Tudor Vladimirescu,Parangului partial,Republicii partial,bl.101,102,103,104,105,106,107,108,109,110,111. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Tudor Vladimirescu,bl.38. |
05-10-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Barbu Stefanescu Delavrancea,Soimilor,Stadionului-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Soimilor, nr.18. |
06-10-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile: 1 Mai, 6 August, Ana Colda, Bobalnei, Crinului, G. Cosbuc, Grivita, Infratirii, Luceafarului, Pietei, Predoni, Progresului, Republicii-partial, Sarmisegetuza, Scanteii, Scolii, Sureanu, Taii, Tineretului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Ana Colda la Sera |
09-10-2023
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Bratianu |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Stadionului, nr.15. |
12-10-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 19:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu (lipsa apa),Primarie - Cap Linie Lonea (lipsa presiune) |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Independentei,nr.5. |
13-10-2023
Petrila
Intre orele: |
09:15 - 13:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie, bl.12, 14, 18,26,27,28, 33, 11, 23, Scoala Gen. nr.5, str. Lunca-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. 8 Martie, |
27-10-2023
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 12:00 |
Zona: |
Str.Jiet |
Detalii: |
Montare apom.sectorizare |
30-10-2023
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
str. Lunca-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Lunca,nr.6. |
07-11-2023
Petrila
Intre orele: |
13:00 - 16:00 |
Zona: |
Zona intre Posta si Tunel |
Detalii: |
Remediere spartura str. Republicii, zona Cimitir |
20-11-2023
Petrila
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
str.Dealului, Doinei-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Dealului, nr.1 |
21-11-2023
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Tudor Vladimirescu, Republicii-partial; |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Tudor Vladimirescu bl. 85 sc. 3-4 |
27-11-2023
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Sat.Molivis,gatere str.Jiet |
Detalii: |
Elminare pierdere str.Jiet ,nr.180 |
28-11-2023
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 13:00 |
Zona: |
Strada Republicii partial(blocurile turn,111,112,113,114),Centura Petrila,spalatoria la Sabiuta. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Republicii. |
02-12-2023
Petrila
Intre orele: |
11:10 - 14:00 |
Zona: |
str.Tineretului,str.Republicii bl.291 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Tineretului |
13-12-2023
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:22 Decembrie, bl.70,1 Republici,bl.66 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.22 Decembrie, bl.1 |
18-12-2023
Petrila
Intre orele: |
12:00 - 15:30 |
Zona: |
str. Republicii, bl.2A,2B,2E,2F,2D,3,5,6,8,31,34,53,54,55,57,60,61,62,66,70,79,101,102,103,103A,104,105,106,107,108,109,110,111,112,114,115,116,T.Vladimirescu,Parangului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Republicii,BL 109. |
20-02-2024
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strada Biraoni, strada Colonie Cimpa - partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Biraoni, nr.136. |
07-03-2024
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Taia, Taii. |
Detalii: |
Executare legatura pompe Rezervor 2x1500 mc-aductiune Taia. |
18-03-2024
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Molivis partial,Maleia partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere hidrant zona Molivis. |
20-03-2024
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Popi,Dobresti,Traian Vuia. |
Detalii: |
Efectuare bransament str.Jiet,Muzeul Satului. |
14-05-2024
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 14:00 |
Zona: |
str.Cartier 8 Martie,bl.12,13,14,18,23,26,27,33,Traian Vuia, Dobresti |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Dobresti |
22-05-2024
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Republicii( de la tunel la posta veche), Prundului, Cocosului, Rosia, Minei, Al. Sahia, T.Vladimirescu, 22 Decembrie, Vulturului, 8 Martie- partial, Carbunelui, Castanilor, Trandafirilor, Parangului, Prislop. |
Detalii: |
Reconfigurare pozitie hidrant, st. Republicii, zona Cimitir; Anulare hidrant, st. Republicii, zona Parc Central; Blindare retea veche, st. Republicii, zona Peco. |
24-05-2024
Petrila
Intre orele: |
11:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Tudor Vladimirescu,Republicii,Parangului. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Tudor Vladimirescu,zona Spital. |
26-05-2024
Petrila
Intre orele: |
11:00 - 12:00 |
Zona: |
Intre cap de linie Petrila si zona cu service-uri, doar casele. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Republicii, nr.126. |
28-05-2024
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Tudor Vladimirescu,Republicii partial,Parangului,Minei,Alexandru Sahia. |
Detalii: |
Anulare retea veche str.Tudor Vladimirescu. |
17-06-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
str.Vulturului bl.3 |
Detalii: |
Eliminare pierdere |
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Zona pod colonie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere colonie Cimpa |
19-06-2024
Petrila
Intre orele: |
11:20 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:8 Martie, Dacilor, Lunca, Republicii, bl.111,112,113,114 |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Republicii-zona Primarie. |
26-06-2024
Petrila
Intre orele: |
08:15 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Burdesti,Colonie Cimpa,Valea Cimpii, Biraoni partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere zona Scoala veche Cimpa |
02-07-2024
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:00 |
Zona: |
Cimpa,Valea Cimpei,Colonie Cimpa,Galerie Cimpa,Mosici, Burdesti. |
Detalii: |
Remediere pierdere pe retea distributie,str.Cimpa,zona nr.10 |
05-07-2024
Petrila
Intre orele: |
11:10 - 13:00 |
Zona: |
Str.Republicii-partial(zona case) |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Republicii nr.162E |
08-07-2024
Petrila
Intre orele: |
11:15 - 14:00 |
Zona: |
Str.Republicii-partial(zona case) |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Republicii, nr.162E |
12-07-2024
Petrila
Intre orele: |
08:15 - 13:00 |
Zona: |
Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, Molivis |
Petrila
Intre orele: |
08:15 - 13:00 |
Zona: |
Str.8 Martie, bl.9 |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Republicii,bl.9 |
15-07-2024
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 14:00 |
Zona: |
Strada: Biraoni-partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Biraoni,nr.118 |
16-07-2024
Petrila
Intre orele: |
07:50 - 15:30 |
Zona: |
Str. Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Molivis |
23-07-2024
Petrila
Intre orele: |
09:20 - 14:00 |
Zona: |
Galerie Cimpa |
Detalii: |
Eliminare pierdere Galerie Cimpa nr.3B |
26-07-2024
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Strada Traian Vuia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Traian Vuia, nr.35 |
05-08-2024
Petrila
Intre orele: |
10:20 - 18:00 |
Zona: |
Str.1 Mai,6 August,Ana Colda,Bobalnei,Crinului,George C.,Grivita,Infratirii,Luceafarului,Pietei,Predoni,Progresului,Republicii -partial,Sarmisegetuza,Scanteii,Scolii,Surianu,Taii,Tineretului |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Republicii nr.219-langa composesorat |
06-08-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
strazile: Dacilor, Sadoveanu, Bicaz, Republicii, bl.55, 79. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Sadoveanu. |
07-08-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: Lunca,8 Martie, Dacilor, Sc.nr.6, Bazinul de inot |
Detalii: |
Eliminare pierdere str 8 Martie, bl.14 |
20-08-2024
Petrila
Intre orele: |
08:40 - 14:00 |
Zona: |
Str.Tineretului,Progresului,Surianu, Sarmisegetuza,Ana Colda,1 Mai,Scanteii,Republicii-partial(zona Primariei),Taii,Predoni-partial,Crinului,G.Cosbuc,Grivita,Pietei |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.1 Mai |
22-08-2024
Petrila
Intre orele: |
06:00 - 21:00 |
Zona: |
Strazile:Taia si Taii |
Detalii: |
Spalare rezervoare Statia de Tratare a apei Taia. |
17-09-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:8 Martie, bl.12,13,14,19,20,23,26,27,28,33,Scoala Generala nr.5,Republicii,bl.111,112,113,114,T. Vladimirescu- Spital Petrila, Traian Vuia, Lunca, Dobresti, Popi, Predoni. |
Detalii: |
Montare vana 300 aductiune Jiet |
18-09-2024
Petrila
Intre orele: |
09:45 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Remete |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Avram Iancu,nr.4/7 |
24-09-2024
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 14:00 |
Zona: |
str. 8 Martie,bl.12,13,14,19,23,26,27,28,33,Scoala Gen.nr.5,Bazinul de inot, T.Vladimirescu-Spital Petrila,Traian Vuia, Lunca-partial,Dobresti, Popi, Predoni |
Detalii: |
Decolmatare captare Jiet |
Petrila
Intre orele: |
12:15 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Muncii, Mihai Eminescu, Biraoni, Burdesti, Republicii - partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Republicii , bloc 319 |
25-09-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Bratianu,Tineretului,A Colda,1 Mai,Sureanu,Sarmisegetuza, Grivitei,Scanteii,Pietii,Taii,G. Cosbuc,Predoni,Stadionului,Republicii-partial,bl.270A,270B,270C,270D, zona Primarie-Capela Lonea |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Stadionului |
26-09-2024
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:G.Enescu, Horia, Closca, Crisan, Ardealului, Doinei, Voivodului, Muncii, M.Eminescu, Burdesti, Biraoni, Mosici, Galerie Cimpa, Colonie Cimpa, Cimpa, Valea Cimpei. |
Detalii: |
Blindare retea de apa D-250mm. |
Petrila
Intre orele: |
15:30 - 17:00 |
Zona: |
Strazile:G.Enescu, Horia, Closca, Crisan, Ardealului,Doinei, Voivodului, Muncii, M.Eminescu, Burdesti, Biraoni, Mozici, Galerie Cimpa, Colonie Cimpa,Cimpa,Valea Cimpei |
Detalii: |
Restrictia din zona dumneavoastra se prelungeste pana la ora 17:00.
Blindare retea de apa D-250MM |
30-09-2024
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:00 |
Zona: |
str.Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere |
01-10-2024
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Taia |
Detalii: |
Montare bransament |
08-10-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Str.G.Enescu,Horia,Closca,Crisan,Dealului,Doinei,Voievodului,Muncii,M.Eminescu,Cimpa,Burdesti,Biraoni,Colonie Cimpa,Galerie Cimpa,Mosici,Valea Cimpei |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Crisan,nr.5 |
09-10-2024
Petrila
Intre orele: |
09:15 - 15:00 |
Zona: |
str. Burdesti, Cimpa, Galerie Cimpa, Colonie Cimpa, Mosici, Valea Cimpei, Biraoni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Burdesti, nr.80 |
22-10-2024
Petrila
Intre orele: |
09:00 - 15:30 |
Zona: |
str. Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Molivis. |
05-11-2024
Petrila
Intre orele: |
09:35 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Ana Colda,Tineretului,Scanteii,Republicii partial zona Depou - Primarie. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Ana Colda. |
06-11-2024
Petrila
Intre orele: |
08:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada 6 August |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. 6 August. |
20-11-2024
Petrila
Intre orele: |
08:30 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:Cimpa partial,Biraoni partial,Colonie Cimpa,Valea Cimpii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE, str.Colonie Cimpa,nr.1/2. |
25-11-2024
Petrila
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier 8 Martie, blocurile:1,2,3,4,5,6 |
Detalii: |
Inlocuire robinet principal la bl.1, sc.3. |
02-12-2024
Petrila
Intre orele: |
08:40 - 15:00 |
Zona: |
Str.Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere zona Molivis |
23-12-2024
Petrila
Intre orele: |
09:30 - 15:30 |
Zona: |
Molivis |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Maleia nr 180C |
09-01-2025
Petrila
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.Biraoni,zona de case de la nr.10 pana la nr.20 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Biraoni |
14-12-2021
Petrosani
Intre orele: |
10:15 - 12:15 |
Zona: |
Strazile: Cuza Voda -partial, Egalității, Ecaterina Teodoroiu, Gheorghe Doja. |
Detalii: |
Eliminare pierdere Str. Egalității, Nr.12 |
17-12-2021
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 12:00 |
Zona: |
str.Sasa, Paraieni |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa,str.Paraieni,nr.16 |
20-12-2021
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Str. Saturn, bl.10, str. Aviatorilor, blocurile: 5,7,9,11 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Saturn, bl.10 |
Petrosani
Intre orele: |
10:45 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Saturn, bl.10 |
28-12-2021
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 14:30 |
Zona: |
Strazile: 9 MAI, 13 SEPTEMBRIE, ALEEA CRANGULUI, ALEEA FLORILOR, ALEEA LILIACULUI, CARTIER CARPATI, ALEEA PINULUI, NICOLAE BALCESCU, ION CREANGA, MINERULUI, PETRU MAIOR, VILELOR, 1 DECEMBRIE 1918 cu Blocurile 108 si 110. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Carpati, bl.6. |
29-12-2021
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Chioscurile din zona Dacia, in cartierul Aeroport |
Detalii: |
Eliminare pierdere |
Petrosani
Intre orele: |
10:10 - 12:00 |
Zona: |
Strazile: Egalitatii, Cuza Voda - partial, Ecaterina Teodoroiu, Imparatul Traian. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Egalitatii, nr.8 |
13-01-2022
Petrosani
Intre orele: |
12:00 - 18:00 |
Zona: |
Strada MALEIA. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Maleia. |
19-01-2022
Petrosani
Intre orele: |
12:30 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Dimitrov |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Aleea Florilor, bl.5, sc.4. |
27-01-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:15 - 10:30 |
Zona: |
Strazile:Anghel Saligny,Brazilor,Al.Treptelor,Universitatii,Muncii. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Universitatii,bl.10,sc.1. |
Petrosani
Intre orele: |
18:45 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Dimitrov. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE str.Al.Florilor,bl.5. |
14-02-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Strada Maleia - partial |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiet, nr.168A |
17-02-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 17:00 |
Zona: |
Strazile:Cuza Voda partial,Egalitatii,Ecaterina Teodoroiu,Ghe.Doja,Plopilor. |
Detalii: |
Montare hidrant str.Ghe.Doja,nr.3. |
Petrosani
Intre orele: |
12:00 - 17:00 |
Zona: |
Strazile:Jiului,Mihail Kogalniceanu,Vasile Alecsandri,Aurel Vlaicu. |
Detalii: |
Montare hidrant str.Ghe.Doja,nr.3. |
18-02-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Strada Maleia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Maleia |
21-02-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Strada Unirii |
Detalii: |
Remediere pierdere str. Unirii, bl.1, sc.1 si bloc 20, sc.2 |
28-02-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Aviatorilor,bl.62A-64A. |
02-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile:Egalitatii,Cuza Voda partial,Ghe.Doja,Plopilor,Imparatul Traian. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Plopilor. |
04-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:50 - 15:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa,str.Independentei,nr.37 |
09-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Saturn, bl.1 |
11-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:10 - 14:00 |
Zona: |
str.Pomilor,Poienilor,Uzinei |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.Pomilor, nr.5 |
14-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 16:30 |
Zona: |
str.Maleia,Piscului,Intrarea Eroilor,Gen.V.Milea |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Maleia, zona ISEMEX |
Petrosani
Intre orele: |
12:15 - 16:30 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Viitorului,bl.36 |
23-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Ciresilor,Eroilor, Cerbului, Voivodului, Caprioarei, 1Mai, Marasesti, Doinei, Salcamilor, Poienilor, Constructorul-partial. |
Detalii: |
Trecere pe retea noua de alimentare cu apa si anulare conducta veche OL300. |
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile:Botoni,Mandra,Digului,Transilvaniei. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Mandra,nr.1. |
24-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
12:30 - 15:30 |
Zona: |
Strazile: 1Mai, Marasesti, Poenilor,Uzinei,Pomilor, Magurii, Mandra, Jiului |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada 1 Mai |
28-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:Ciresilor,Eroilor,Cerbului,Voievodului,Caprioarei,1 Mai,Marasesti,Doinei,Salcamilor,Poienilor,Constructorul,Magurii. |
Detalii: |
Trecerea pe retea noua de alimentare cu apa si anulare conducta veche. |
Petrosani
Intre orele: |
12:40 - 18:30 |
Zona: |
Strazile: Universitatii, Brazilor, C-tin Brancusi, Anghel Saligny, Muncii, General Dragalina, Gen. V. Milea, Zorilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Anghel Salingny nr.3 |
Petrosani
Intre orele: |
14:30 - 16:30 |
Zona: |
Strazile: Magurii, 1 Mai, Pomilor, Poenilor, Uzinei, DN 66-partial. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada 1 Mai zona nr. 1; |
Petrosani
Intre orele: |
17:00 - 19:00 |
Zona: |
Strazile: Andrei Muresan, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Jiului, Miorita, Aurel Vlaicu, Egalitatii, Cuza Voda-partial, Gheorghe Doja, Ecaterina Teodoroiu, Imparatul Traian. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Aurel Vlaicu, nr21. |
30-03-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Remediere pierdere in caminul de vane,str. Saturn,bl.1.
Remedire pierdere hidrant, str.Venus,bl.5A.
Remediere pierdere,str.Aviatorilor,bl.56,sc.1.
Inlocuire hidrant,str. Aviatorilor,zona bl.42A(Peco Rom Petrol). |
Petrosani
Intre orele: |
09:10 - 11:00 |
Zona: |
Str.1 Decembrie bl. 57,59,61,65 |
Detalii: |
Eliminare pierdere bl.65 sc.1 de pe str.1DEcembrie 1918 |
02-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
06:00 - 12:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Datorita turbiditatii crescute,sistemul de alimentare cu apa nu functioneaza la paramegtrii nominali de presiune. |
05-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:35 - 13:35 |
Zona: |
Str.1 Decembrie 1918 bl.59,61,63,65,67 |
Detalii: |
Eliminare pierdere la Diacom |
06-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
Restrictie rezervor Daranesti :Petrosani Nord,zona Pietei Centrale si Cartier Dimitrov-cu exceptia blocurilor turn |
Detalii: |
Executare jonctiune retele apa,str.Eroilor intersectie cu str.Constructorul |
Petrosani
Intre orele: |
15:15 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Colonie, zona Petrosani Nord, Daranesti, Jupaneasa, Dealului |
Detalii: |
Remediere vana str. Constructorul |
Petrosani
Intre orele: |
20:00 - 21:00 |
Zona: |
Petrosani Nord, Zona Pietei Centrale, Cartier Colonie, Daranesti |
Detalii: |
Executare jonctiune retele apa la intersectia str. Eroilor cu str. Constructorul |
08-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 13:00 |
Zona: |
str.1 Mai,Magurii,Pomilor,Poenilor,Uzinei,Marasesti. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. 1 Mai,nr.16. |
Petrosani
Intre orele: |
11:00 - 13:00 |
Zona: |
str. Aurel Vlaicu |
Detalii: |
Eliminare pierdere apa nr.17 |
13-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
str. Progresului, Poligonului, Funicularului. |
Detalii: |
Lucrari de reabilitare la Statia Taia. |
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 12:00 |
Zona: |
str. Saturn, bl. 10, 16, str.Aviatorilor, bl. 5, 7, 9, 11. |
Detalii: |
Montare distribuitor, str. Saturn, bl.16, sc.I |
18-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 12:30 |
Zona: |
Strazile: C. Mille bl.2, bl.4, bl.6., 1 Decembrie 1918 bl.69, bl.71 |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada C. Mille bl.6 sc.2 |
22-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Tabacari |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Tabacari nr.9 |
28-04-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile. 1 Decembrie 1918, blocurile: 85,87,89,95.97,99,101,103,105,107,109,120,122,124, Magazinul Jiul; Avram Iancu, blocurile: 3,5,7,8,9,10,11,12,13,; Aleea Liliacului, - partial, Coasta; G-ral. Dragalina, blocurile. 4,6,10C, 10D.; Ghe. Lazar; Muncii; |
Detalii: |
Montare debitmetru rezervoare Bradet |
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: 16 Februarie- partial, Plaiului, Rovinei, Stefan cel Mare, St. O. Iosif- blocuri: 1B, 1C; Slatinioara; PT12, PT13, |
Detalii: |
Montare debitmetru rezervoare Bradet |
Petrosani
Intre orele: |
10:45 - 14:00 |
Zona: |
Str.Aurel Vlaicu,Circa Pompieri,Miorita |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Aurel Vlaicu nr.21 |
02-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:45 - 13:45 |
Zona: |
str. General Dragalina, Muncii, 16 Februarie. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. 16 Februarie, nr.5. |
03-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Str.Universitatii,Brazilor,C-tin Brancusi,Muncii,Gen.Dragalina,Anghel Saligny |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Universitatii la Camin studentesc nr.2 |
Petrosani
Intre orele: |
12:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Universitatii,Brazilor,C-tin Brancusi,Muncii,Gen.Dragalina,Anghel Saligny |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Universitatii la Caminul studentesc nr.2 |
05-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
1Dec.1918 bl.:85,87,89,95,97,99,101,103,105,107,109,120,122,124,Mag.Jiul;Avram.I bl.:3,5,7,8,9,10,11,12,13;Al.Liliacului-partial,Coasta;G.Dragalina,bl.4,6,10C,10D;G.Lazar;Muncii;16Febr.-partial,Plaiului,Rovinei;St.Cel Mare,St.O.iosif bl.1B,1C,Slatinioara |
Detalii: |
Montare debitmetru Rezervoare Bradet |
07-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:20 - 12:20 |
Zona: |
Str.Gen.Dragalina,Muncii,16Februarie |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Muncii nr.16/6 |
09-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:00 - 14:00 |
Zona: |
Garaje str. 9 Mai, Biserica Filadelfia |
Detalii: |
Eliminare pierdere in zona garaj nr.11 |
12-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile:Progresul,Poligonului,Funicularului. |
Detalii: |
Cuplare decantor lamelar-Stația de Tratare Apă Taia. |
Petrosani
Intre orele: |
10:30 - 12:30 |
Zona: |
Strada Voievodul |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Voievodul nr.2 |
13-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:45 - 13:00 |
Zona: |
Str.Timisoara. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Timisoara,nr.8. |
17-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
07:00 - 23:59 |
Zona: |
str.Progresul,Poligonului,Funicularului |
Detalii: |
Reabilitare statie de tratare apa Taia |
Petrosani
Intre orele: |
11:30 - 13:30 |
Zona: |
Strazile: Decebal, Timisoarei |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Decebal, brutaria Bitu |
Petrosani
Intre orele: |
12:30 - 16:00 |
Zona: |
Strada Dacia |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Dacia |
18-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
00:01 - 23:59 |
Zona: |
Str.Progresul,Poligonului,Funicularului |
Detalii: |
Reabilitare Statia de tratare apa Taia |
Petrosani
Intre orele: |
12:00 - 15:00 |
Zona: |
Strada Dacia |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Dacia nr.5A |
19-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
00:01 - 07:00 |
Zona: |
str.Progresul,Poligonului,Funicularului |
Detalii: |
Reabilitare Statia de tratare apa Taia |
Petrosani
Intre orele: |
11:15 - 13:15 |
Zona: |
Strazile:Gen.V.Milea, Intrarea Eroilor, C-tin Mille, Calea Romana, Zorilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Gen.V.Milea,Bl.F,SC.1 |
24-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
Str.Dacia,Aradului,A.Vlaicu,Micu Klein,Plopilor,Jiului,Circa Pompieri,Radu Sapca,Cuza Voda |
Detalii: |
Eliminare pierdere hidrant str.Dacia |
Petrosani
Intre orele: |
14:10 - 15:30 |
Zona: |
Str.Petru Maior,Vilelor,13 Septembrie,Al.Liliacului |
Detalii: |
Trecere pe reteaua noua str.Vilelor |
27-05-2022
Petrosani
Intre orele: |
15:00 - 19:00 |
Zona: |
Strazile: Institutului, Gen. Dragalina, 16 Februarie, Gheorghe Lazar, St. O. Iosif, 6 August, Muncii, Stefan Cel Mare, Constantin Brancusi. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada St. O. Iosif, FN. |
07-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport Petrosani |
Detalii: |
Executare bransament hidranti, SC REALCOM SA, str. Lunca;
Remediere pierdere, str. Unirii, bl.18, sc.2. |
09-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile: PETRU MAIOR, VILELOR, ALEEA LILIACULUI, 13 SEPTEMBRIE. |
Detalii: |
Executare bransament pentru reteaua de hidranti,str.Petru Maior,nr.15-Biserica Baptista. |
14-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
STRAZILE:Institutului, A.Saligny, Muncii, Gen.Dragalina |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Gen.Dragalina, bl.4 |
15-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
Str.Cucului |
Detalii: |
Cuplare retea noua Municipiul Vulcan, la aductiunea Firul 1 Valea de Pesti-Petrosani. |
Petrosani
Intre orele: |
12:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Institutului, Muncii, General Dragalina, Gheorghe Lazar, Brazilor, Constantin Brancusi, Anghel Saligni, Ciresilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Constantin Brancusi nr.13 |
16-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 11:30 |
Zona: |
Strazile: Jiului, Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri,Aurel Vlaicu, Sarmisegetuza |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiului, nr.19 |
Petrosani
Intre orele: |
11:30 - 13:30 |
Zona: |
Strazile. Poenilor, Pomilor, Uzinei, 1 Mai |
Detalii: |
Efectuare bransament retea noua str. Poenilor |
17-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
14:00 - 17:00 |
Zona: |
str. Aleea Trandafirilor, 9 Mai, Piata Agroalimentara. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Aleea Trandafirilor,bl.4. |
20-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile: Cartier Carpati, 9 Mai, 13 Septembrie, Al. Crangului, Al. Florilor, Al. Liliacului, Ion Creanga, Carpati, Minerului, Petru Maior, Vilelor, St. O. Iosif-partial, 1 Decembrie 1918-partial, Gen. Dragalina, Muncii, 16 Februarie, Avram Iancu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere, strada Al. Trandafirilor bl.2 sc.3. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile: N. Balcescu, Al.Poporului, Al. Trandafirilor, Al. Pinului, Piata Agroalimentara, PT 9C. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Al. Trandafirilor, bl.2 sc.3. |
21-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
23:00 - 23:59 |
Zona: |
Cartier Carpati(Dimitrov),Gradinita PP,Brutaria Armicar,strazile:Carpati,Pinului,Aleea Liliacului,Aleea Crangului,13Septembrie,Vilelor,Petru Maior,Aleea Florilor,9Mai,Ion Creanga,Minerului,PT9C,1Decembrie 1918 blocurile 92 pana la 118 inclusiv. |
Detalii: |
Remediere pierdere pe conducta OL Dn500,Parc Central Petrosani. |
Petrosani
Intre orele: |
23:00 - 23:59 |
Zona: |
Strazile:St.O.Iosif,-partial,Gen.Dragalina,Muncii,16Februarie,Avram Iancu(fara blocurile turn),Nicolae Balcescu,Aleea Poporului,Aleea Trandafirilor,Piata Agroalimentara. |
Detalii: |
Remediere pierdere pe conducta OL Dn500,Parc Central Petrosani. |
22-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
00:00 - 03:00 |
Zona: |
Cartier Carpati(Dimitrov),Gradinita PP,Brutaria Armicar,strazile:Carpati,Pinului,Aleea Liliacului,Aleea Crangului,13Septembrie,Vilelor,Petru Maior,Aleea Florilor,9Mai,Ion Creanga,Minerului,PT9C,1Decembrie 1918 blocurile 92 pana la 118 inclusiv. |
Detalii: |
Remediere pierdere pe conducta OL Dn500,Parc Central Petrosani. |
Petrosani
Intre orele: |
00:00 - 03:00 |
Zona: |
Strazile:St.O.Iosif-partial,Gen.Dragalina,Muncii,16Februarie,Avram Iancu (fara blocurile turn),Nicolae Balcescu,Aleea Poporului,Aleea Trandafirilor,Piata Agroalimentara. |
Detalii: |
Remediere pierdere pe conducta OL Dn500,Parc Central Petrosani. |
Petrosani
Intre orele: |
12:00 - 17:00 |
Zona: |
Strazile:Dacia,Andrei Muresan, M.Kogalniceanu,A.Vlaicu, Mioritei, A.Pann |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa str.Dacia, nr.3 |
23-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Dacia, Aradului, Micu Klein, Radu Sapca, Grivita Rosie. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Dacia nr.3. |
24-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
12:30 - 18:00 |
Zona: |
Strazile.Mihail Kpgalniceanu, Stadionului, V. Alecsandri, Jiului, A. Vlaicu, Andrei Muresan, imprejurimi. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Jiului, nr.19 |
28-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 11:00 |
Zona: |
Strazile. Institutului, 1 Decembrie 1918, blocurile. 85,87,89,95,97,99.101.103,105,107,109,120,122,124, Avram Iancu, blocurile. 3,5,7,8,9,10,11,12,13, st. Coasta, st.Gen. Dragalina, st. Ghe. Lazar, Magazinul Jiul, st. Plaiului, st. Rovinei, st. St. cel Ma |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Institutului |
30-06-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Cartier Colonie. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Visinilor,bl.1A,sc.1. |
11-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 13:00 |
Zona: |
Cartier Carpati. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.9Mai,bl.2. |
12-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 13:00 |
Zona: |
Strada Maleia. |
Detalii: |
Mentenanta captare Jiet. |
13-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile:9Mai,13Septembrie,Al.Crangului,Al.Florilor,Al.Liliacului,Ion Creanga,Carpati,Minerului,Petru Maior,PT9C,Vilelor,1Decembrie 1918 partial,St.O.Iosif partial,Gen.Dragalina,Muncii,16Februarie,Avram Iancu,Nicolae Balcescu,Al.Poporului,Al.Trandafirilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Nicolae Balcescu,str.Al.Trandafirilor. |
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile:Cartier Carpati,Al.Pinului,Piata Agroalimentara,BRD,Pizzeria Bella Italia. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Nicolae Balcescu,str.Al.Trandafirilor. |
19-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 16:00 |
Zona: |
Strazile:Cuza Voda-partial, Egalitatii, E.Teodoroiu, A.Vlaicu, Imp.Traian, Plopilor,Ghe.Doja |
Detalii: |
Eliminare pierdere de apa, str.A.Vlaicu |
21-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:50 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Sasa, Paraieni. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Paraieni. |
28-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 11:00 |
Zona: |
Strada Unirii |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Unirii |
29-07-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:45 - 12:00 |
Zona: |
Str.Dealului,Daranesti,Rosia,Jupaneasa,zona Baril |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Daranesti |
09-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
22:00 - 23:59 |
Zona: |
Cartier Dimitrov, Gradinita PP, Brutarie Armicar, strazile: Carpati, Pinului, Al.Liliacului,Al. Florilor, Al. Crangului,Aleea Trandafirilor, 13 Septembrie, Vilelor, Petro Maior, 9 Mai, I. Creanga, Minerului, PT9C, 1 Decembrie 1918, blocurile 92-118 inclu |
Detalii: |
Anulare retele vechi, OL Dn 100. OL Dn 250, din zona scoliiI.G.Duca si Casa de Cultutra |
10-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
00:01 - 04:00 |
Zona: |
Cartier Dimitrov, Gradinita P.P., Brutarie Armicar, strazile: Carpati, Al. Florilor, 9 Mai, Pinului, Al. Liliacului, , Aleea Trandafirilor, Crangului, 13 Septembrie, Vilelor, Petru Maior, Ion Creanga, Minerului, PT 9C, 1 Decembrie, blocurile: 92-118 in |
Detalii: |
Anulare retele vechi, OL Dn 100, OL Dn 250, din zona scolii I.G.Duca si Casa de Cultura |
17-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 16:00 |
Zona: |
Str.Nicolae Titulescu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Nicolae Titulescu. |
22-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:10 - 15:00 |
Zona: |
Casa de cultura Petrosani |
Detalii: |
Montare apometre |
23-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 17:00 |
Zona: |
Strada Nicolae Titulescu. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Nicolae Titulescu. |
25-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 14:00 |
Zona: |
str. Enachita Vacarescu, Magazin Penny. |
Detalii: |
Remediere pierdere si trecere pe reteua noua de apa, imobil nr.7/2,str. Enachita Vacarescu. |
26-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 11:00 |
Zona: |
Str.Nicolae Titulescu, Magazin Carrefour. |
Detalii: |
Remediere pierdere zona magazin Carrefour. |
30-08-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Progresul, Poligonului, Funicularului. |
Detalii: |
Reabilitare Statie de Tratare Taia. |
01-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile: Progresul, Poligonului, Funicularului. |
Detalii: |
Reabilitare Statie de Tratare Taia |
08-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Colonia Petrosani. |
Detalii: |
Montare debitmetru pod Jiu. |
13-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:10 - 13:10 |
Zona: |
Str.Unirii bl.6 si 8 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Unirii bl.6 |
Petrosani
Intre orele: |
13:10 - 16:30 |
Zona: |
Str.Uniri bl.6 si 8 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Unirii bl.6 |
14-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Str.Progresul,Poligonului,Funicularului |
Detalii: |
Reabilitare Statie de tratare Taia |
17-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:40 - 10:40 |
Zona: |
Str.Carpati,bl.2,sc.4 si 5 |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Carpati bl.2 |
22-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Bosnia, respectiv strazile: Funicularului, Progresului, Poligonului |
Detalii: |
Lucrari de reabilitare in cadrul Statiei de tratare a apei Taia |
26-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:45 - 16:00 |
Zona: |
Livezeni Zona Industriala, Cartier Sasa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,Benzinaria Baril. |
Petrosani
Intre orele: |
16:00 - 20:00 |
Zona: |
Livezeni Zona Industriala,Cartier Sasa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,Benzinaria Baril. |
27-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:30 - 14:30 |
Zona: |
Strada:Venus, bl.5 si 7 |
Detalii: |
Cuplare pe reteaua noua. |
30-09-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 20:00 |
Zona: |
Restrictie Rezervor Daranesti-Petrosani Nord,inclusiv Cartier Dimitrov si Cartier Colonie Petrosani |
Detalii: |
Avarie conducta fonta Dn600,zona 1Dec.1918,bl.57(Sediu ANAF) |
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 11:00 |
Zona: |
str.Brazilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere,str.Brazilor |
01-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
14:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile: Brazilor, Constantin Brancusi, Anghel Saligny |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Brazilor nr.6. |
03-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Bosnia, cu strazile:Progresul,Poligonului, Funicularului. |
Detalii: |
Montare debitmetru pod Maleia. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Oprire de la Onix:Cartier Carpati-Dimitrov,Gradinita PP,Brutaria Armicar,strazile:Carpati,Pinului,Aleea Liliacului, Aleea Crangului, 13 Septembrie,Vilelor, Petru Maior, Aleea Florilor, 9 Mai, Ion Creanga, Minerului, PT9C, 1DECEMBRIE 1918, BLOCURILE 92 PAN |
Detalii: |
Montare debitmetru pod Maleia. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Strazile:1Decembrie 1918 blocurile 92 pana la 118 inclusiv,St.O.Iosif-partial,Gen.Dragalina,Muncii,16Februarie,Avram Iancu (fara blocurile turn)Nicolae Balcescu,Aleea Poporului,Aleea Trandafirilor,Piata Agroalimentara. |
Detalii: |
Montare debitmetru pod Maleia. |
05-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 12:20 |
Zona: |
Strazile:9Mai,Aleea Trandafirilor,Piata Agroalimentara. |
Detalii: |
Remediere pierdere,str.9Mai,bl.2A,sc.6-7. |
06-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile: Progresul, Poligonului, Funicularului. |
Detalii: |
Executare lucrari de reabilitare la Statia de Tratare Taia |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Strazile: Maleia, Piscului, Gen. Vasile Milea,Constantin Mille, Tabacari, Zorilor. |
Detalii: |
Cuplare retea noua la reteaua de aductiune |
Petrosani
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Strada Timisoara. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Timisoara,nr.8. |
10-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 15:00 |
Zona: |
Strazile:22 Decembrie, Slatinioara. |
Detalii: |
Remediere pierdere, str.22 Decembrie, bl.10.
Remedire pierdere, str.Slatinioara-ACR |
Petrosani
Intre orele: |
10:30 - 15:00 |
Zona: |
Str.1Dec.1918,S.O.Iosif,Nic.Titulescu,6 August |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.22Decembrie bl.10 |
Petrosani
Intre orele: |
13:45 - 15:45 |
Zona: |
Str.Vasile Alecsandri,Mihail Kogalniceanu,Gh.Baritiu |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Vasile Alecsandri,FN |
12-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Progresul,Poligonului,Funicularului. |
Detalii: |
Executare lucrari de reabilitare la Statia de Tratare Taia. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Rosia,Dealului,Daranesti,Visinilor,Stadionului,1 Decembrie 1918-zona Nord,Decebal,Enachita Vacarescu,Mihai Viteazu,Carol Schreter,Timisoarei,Nicolae Balcescu,Constructorul,1 Mai,Colegiul Mihai Eminescu,Calea Romana,Campului,Vasile Milea. |
Detalii: |
Remediere pierdere si montare debitmetre,str.1 Decembrie 1918 (A.N.A.F.) si Eroilor. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:C-tin Mille,Zorilor,Intrarea Eroilor,Dacia,Primaverii,Surianu,Cartier Colonie Petrosani. |
Detalii: |
Remediere pierdere si montare debitmetre,str.1 Decembrie 1918 (A.N.A.F.) si Eroilor. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 22:00 |
Zona: |
Str.Horea |
Detalii: |
Remediere pierdere si montare debitmetre, str.1 Dec.1918-ANAF si Eroilor |
13-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Strazile:Progresul, Poligonului, Funicularului. |
Detalii: |
Executare lucrari de reabilitare la Statia de Tratare Taia. |
17-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:00 - 14:00 |
Zona: |
Strada Sasa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Sasa. |
Petrosani
Intre orele: |
11:00 - 15:30 |
Zona: |
Cartier Dimitrov-reteaua veche. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Al.Pinului,bl.2. |
18-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Colonie Petrosani si zona Depou Colonie. |
Detalii: |
Montare debitmetru,str.Titu Maiorescu. |
Petrosani
Intre orele: |
08:35 - 18:00 |
Zona: |
Str.Jupaneasa,Daranesti,Dealului |
Detalii: |
Montare debitmetru str.Titu Maiorescu |
19-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Str.Maleia,Piscului,G.V.Milea,Zorilor,Tabacari,I.Eroilor,C-tin Mille,Calea Romana,Contructorul,Caprioarei,Cerbilor,Ciresilor,Dr.I.Caprar Nic.,Voievodului,Salcamilor,1Mai,Poienilor,1Dec.1918-Judecatorie,Mag.Jiul,bl.85,87,89,95,97,99,101,103,105,107,109,120 |
Detalii: |
Montare debitmetru,gater Maleia(Grigorescu);
Eliminare pierdere retea distributie Jiet;
Eliminare pieredere aerisitor Jiet,zona Magher. |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Str.1Dec.1918 bl.122,124,A.Iancu bl.3,5,7,8,9,10,11,12,13,Coasta,Gen.Dragalina bl.4,6,10C,10D,Gh.Lazar,Plaiului,Rovinei,St.cel Mare,S.O.Iosif bl.1B,1C,PT12,PT13,Muncii,16Februarie,-partial,Al Liliacului-4 case,Slatinioara. |
Detalii: |
Montare debitmetru,gater Maleia(Grigorescu); Eliminare pierdere retea distributie Jiet ;Eliminare pieredere aerisitor Jiet,zona Magher.
|
20-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Aeroport |
Detalii: |
Montare debitmetru, str. Aviatorilor,bl.22 |
21-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:30 - 14:00 |
Zona: |
Strazile: Daranesti, Dealului, Jupaneasa. |
Detalii: |
Eliminare pierdere strada Daranesti. |
24-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:00 - 13:00 |
Zona: |
Strazile:Maleia,Intrarea Eroilor,Gen.Vasile Milea,Zorilor,Piscului,Ciresilor,Anghel Saligny. |
Detalii: |
Eliminare pierdere in regim de AVARIE,str.Maleia,nr.55. |
26-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
10:35 - 13:00 |
Zona: |
Str.1 Mai,Magurii,Voievodului,Cerbului,Caprioara,Contructorul,Pomilor,Poenilor |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.1 Mai nr.7 |
27-10-2022
Petrosani
Intre orele: |
15:00 - 18:00 |
Zona: |
str. Salatruc, Soimilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str. Soimilor. |
01-11-2022
Petrosani
Intre orele: |
09:00 - 18:00 |
Zona: |
Cartier Bosnia (Str. Progresul, Poligonului, Funicularului) |
Detalii: |
Montare debitmetru Rezervor Daranesti. |
02-11-2022
Petrosani
Intre orele: |
07:00 - 22:00 |
Zona: |
Str.Progresul,Poligonului,Funicularului. |
Detalii: |
Montare debitmetru,Statia de tratare apa Taia |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Rosia,Dealului,Daranesti,Visinilor,Stadionului,1Dec.1918-zona Nord,Decebal,E.Vacarescu,M. Viteazu,Carol Schreter,Timisoarei,Constructorul,Horea,Colegiul M.Eminescu,C.Romana,Campului,I.Eroilor,Dacia,Primaverii,Surianu,Cartier Colonie Petrosani,zona Depou C |
Detalii: |
Montare debitmetru ,str.1 Decembrie 1918 ,bl.57 |
Petrosani
Intre orele: |
08:00 - 20:00 |
Zona: |
Cartier Dimitrov, Zona Pietei Centrale, Petrosani Nord |
Detalii: |
Montare debitmetru, str. 1 Decembrie 1918, bl.57 |
03-11-2022
Petrosani
Intre orele: |
11:30 - 15:30 |
Zona: |
str.Maleia |
Detalii: |
Eliminare pierdere, str.Maleia. |
Petrosani
Intre orele: |
14:00 - 18:30 |
Zona: |
Strazile:Gen.V.Milea,Zorilor,C-tin Mille,Maleia, Piscului, Intrarea Eroilor. |
Detalii: |
Eliminare pierdere str.Maleia. |
08-11-2022